Călin Georgescu va rămâne sub control judiciar

A.D.
Politică / 12 decembrie 2025

Sursa: Facebook

Sursa: Facebook

Judecătoria Sectorului 1 a decis vineri ca fostul candidat la alegerile prezidenţiale, Călin Georgescu, să rămână sub control judiciar în dosarul în care este acuzat de propagandă legionară, respingând cererea acestuia de revocare a măsurii, conform deciziei instanţei, care nu este însă definitivă.

Instanţa a constatat „legalitatea şi temeinicia” controlului judiciar dispus de procurorii Parchetului General şi a stabilit ca măsura să fie menţinută până la o nouă verificare, dar nu mai târziu de 60 de zile.

Potrivit documentului, hotărârea poate fi contestată în termen de 48 de ore.

Decizia vine la trei zile după ce acelaşi judecător, Alexandru Bărbulescu, a dispus începerea judecăţii pe fond.

Călin Georgescu a fost trimis în judecată pe 2 iulie, fiind acuzat de promovarea în formă continuată a cultului unor persoane implicate în genocid, crime împotriva umanităţii sau crime de război, precum şi de propagarea ideilor fasciste şi legionare.

Procurorii susţin că, în perioada 2020-2025, acesta a făcut în mod repetat declaraţii publice prin care a elogiat figuri precum Corneliu Zelea Codreanu, Ion Antonescu sau Ion Moţa, încercând să „normalizeze” ideologia legionară. Acuzaţiile se bazează pe interviuri, declaraţii şi postări online în care anchetatorii notează o consecvenţă ideologică pro-legionară.

Opinia Cititorului ( 8 )

  1. de ce tot amana procesul acestui comunist imbracat a la kim jong un.

    1. Fiindca este NEVINOVAT !

      control judiciar de peste un an,este record mondial in justitie, 

      dar efectul este contrar asteptarilor,in ochii populatiei,

      pe zi ce trece este un martir patriot, tot mai apreciat. 

      Apreciat de prosti…

      Apreciat de unii ca v-a dat permisiunea la agresiune deocamdata doar verbala, huliganism, furt("sa luam tara inapoi, cei bogati vor saraci ceisaraci se vor imbogati, avem aur etc").

      Pe langa permisiunea asta v-a mai dat si "superioritatea" in numele caruia aveti dreptul la rasism, antisemitism, anti capitalism, anti sorosisti, anti trei lulele orice ii tuna prin cap dimineata.  

      Se vorbeste cu "noi" , "fratii", "armata suveranista", ca responsabilitatea sa fie colectiva, nu individuala.

      Exact reteta nazistilor, legionarilor. Si stim unde a dus acea reteta.  

      In Romania Educata ,nu exista prosti,

      numai needucati si fara cei 7 ani de acasa. 

      Sunteți milioane de sărăkani prostovani. :

      Nu toata lumea primeste banitii de la USAID si Direkt36,

      ca tine pro-europeanule,de servici. 

      de "Romania educata" a lui Klaus...

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

31 Dec. 2025
Euro (EUR)Euro5.0985
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3417
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4743
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8335
Gram de aur (XAU)Gram de aur601.0836

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
phoeniciahotels.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Mozart
Schlumberger
phoeniciahotels.ro
raobooks.com
cofetariiledelice.ro
leonidas-universitate.ro
Viva
metalshow-tib.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb