Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, afirmă, pe pagina sa de Facebook, că România post-Brexit este într-o poziţie în care nu mai poate amâna asumarea unui obiectiv de ţară ambiţios, acela ca, fiind a şaptea putere din punct de vedere demografic şi teritorial a Europei, să devină şi a şaptea putere economică.
"România post-Brexit este într-o poziţie în care nu mai poate amâna asumarea unui obiectiv de ţară ambiţios. Trebuie să ne asumăm ca obiectiv transformarea atuurilor demografice şi teritoriale în atuuri economice: a şaptea putere din punct de vedere demografic şi teritorial a Europei, a şaptea putere economică. În caz contrar, într-o Europă cu două viteze vom fi abonaţi la statutul de piaţă de desfacere şi furnizor de mână de lucru ieftină", scrie Tăriceanu.
El a subliniat că, în calitate de preşedinte al Senatului şi copreşedinte al ALDE, va susţine asumarea acestui obiectiv ca România să fie a şaptea putere economică.
"După negocierile din zilele acestea de la Bruxelles, trebuie să tragem linia şi să discutăm cu obiectivitate şi seriozitate cu privire la proiectul de ţară. România are nevoie de un proiect concret, cu obiective clare şi paşi clari. Ca preşedinte al Senatului şi copreşedinte ALDE voi susţine în săptămânile şi lunile care vor urma asumarea acestui obiectiv concret: România a şaptea putere economică a Europei", a arătat Tăriceanu.
El a atras atenţia, în legătură cu discuţiile de la Bruxelles pe tema Brexit, că România trebuie să înţeleagă că Europa nu-i datorează nimic şi trebuie să înveţe să-şi apere interesele, în caz contrar, alţii vor face jocurile.
Dincolo de negocierile şi discuţiile de la Bruxelles, consideră şeful Senatului, un obiectiv este prioritar: creşterea forţei economice a României.
"România este în acest moment a şaptea ţară europeană în raport cu populaţia şi teritoriul; dar în mod constant avem cea mai mică influenţă în luarea deciziilor. Cauza principală este de natură economică: România este pe ultimele locuri în Uniunea Europeana din punct de vedere economic şi asta se reflectă în influenţa noastră în Europa", a mai adăugat Tăriceanu pe Facebook.
1. fără titlu
(mesaj trimis de Roman simplu în data de 29.06.2016, 14:27)
Domnule Tariceanu va rog ca dvs sa nu ne mai dati sfaturi referitoare la economie. Tot ce trebuia sa faceti in privinta asta ati ratat monumental si epocal in acelasi timp. Va rugam vedeti-va de insuratorile dvs(trecute si viitoare) si demisionati de acolo ca sa nu se mai vada contributia dvs la dezvoltarea economica a tarii. Cred ca e destul ....Dvs ce credeti? A saptea nevasta!?