Abonament gratuit
Videoconferinţa “Afaceri în agricultură”Videoconferinţa “Afaceri în agricultură”

CĂLIN RANGU, GRUPUL CONSULTATIV DE DIALOG PERMANENT:"Scrisoarea este o acţiune separată a unora dintre membrii grupului"

A.I.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital /

Călin Rangu

Călin Rangu

Scrisoarea deschisă transmisă Parlamentului este o acţiune separată a unora dintre membrii Grupului Consultativ de Dialog Permanent în domeniul protecţiei consumatorilor de servicii financiare nebancare, ne-a spus Călin Rangu, preşedintele Grupului şi director al Direcţiei de Control şi Supraveghere Intermediari, Conduită şi Scheme de Garantare din cadrul ASF. Domnia sa ne-a declarat: "Ieri (n.r. alaltăieri) am avut întrunirea lunară, în care am discutat despre protecţia drepturilor şi intereselor investitorilor şi a asiguraţilor. Scrisoarea respectivă nu a făcut obiectul şedinţei şi nu a fost adusă la cunoştinţa membrilor grupului, înainte de publicarea în presă. Este o acţiune separată a semnatarilor, care se numără printre membrii grupului".

Călin Rangu este şi preşedintele Institutului de Studii Financiare (ISF), al cărui membru fondator este Autoritatea de Supraveghere Financiară. Vicepreşedintele ISF este Valentin IONESCU, iar membrii acestuia sunt Alexandru Ciuncan, Vasile Neagu, Cătălina Sava, Mirela Antohi şi Dragos Haşegan.

Printre altele, scrisoarea citată arată că, în zona asigurărilor, în special în ceea ce priveşte asigurarea de răspundere civilă, obligatorie prin lege, asistăm la o explozie a numărului de petiţii, majoritatea având la bază neplata în termen a despăgubirilor de către unele dintre societăţile de asigurare. Este vorba de o piaţă extrem de concentrată, în care două societăţi de asigurări deţin, împreună, 70% din piaţă şi în care sancţiunile aspre din partea ASF, care să descurajeze un comportament contravenient al societăţilor de asigurare, se lasă îndelung aşteptate.

Opinia Cititorului ( 7 )

  1. Calin file din poveste...poate ca si povestea ta in ASF ar fi bine sa se termine

    1. Verificati declaratiile de avere ale acestui personaj. In timp ce acest domn isi umfla buzunarele din birourile ASF, asiguratorilor le este permis sa calce in picioare Legea 132/2017, fara sa fie sanctionati. De ce ? Calin Mihai Rangu - directorul ASF, care se ocupa de protectia consumatorului, sau mai bine zis protectia asiguratorilor incaseaza in mod oficial 8000 euro pe luna !!! Despre ce vorbim ?

    Normal ca nu va ajunge Zanfir la asf si nici asociatiile fara nici un alt interes decat sa suga niste ratacici ceva nu pot impune prostii

    1. Caline, mi-ar fi rusine sa ma laude nivelul asta cultural!...

      Nivelul ăsta "cultural" este identic cu cel de mai sus, care vorbea despre "salar".

      În loc de salar vroiai să menționez taxă de protecție din procentul virat de fiecare asigurător RCA în bugetul ASF ?? Ahh, observ din declarația de avere că acest personaj, Călin Rangu, încasează și despăgubiri pentru daune totale. De la care asigurător ? Euroins evident. Verificați declarația de avere.

    Toti au salarii nesimtite, e clar ca toti sustin cauzele...o curățenie trebuie facuta in ASF si aceasta trebuie să înceapă cu nivelul conducerii, cea superioara si cele inferioare ..toti trebuie schimbati din functii,atlfel nu se schimba nimic in ASF.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Videoconferinţa FONDURI EUROPENE
DTLAWYERS
BTPay
ADAMA

Curs valutar BNR

28 Oct. 2020
Euro (EUR)Euro4.8746
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.1525
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.5548
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.3881
Gram de aur (XAU)Gram de aur253.0990

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

AAGES GROUP
syngenta
Cotaţii Emitenţi BVBCotaţii fonduri mutuale
14 Noiembrie - Noaptea Muzeelor
Legal Accelerators
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatservicii curatenie