Camera de Comerţ Româno-Germană vrea formarea rapidă a noului guvern şi politici economice stabile

C.P.
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 12 decembrie 2012

Camera de Comerţ şi Industrie Româno-Germană (AHK România) speră la formarea rapidă a noului guvern, de la care sunt aşteptate politici economice previzibile şi stabile, care să consolideze încrederea în România în plan extern. "Conform rezultatelor parţiale, Uniunea Social Liberală (USL) a câştigat alegerile parlamentare. Sperăm să se formeze foarte repede un nou guvern, de la care aşteptăm să se ocupe cu toată energia de problemele economice importante şi stringente - mai ales pe fondul creşterii economice reduse, al investiţiilor străine slabe şi al ratei mici de absorbţie a fondurilor europene. Avem nevoie de politici economice previzibile şi stabile, care să consolideze încrederea în România dincolo de graniţele ţării", a declarat într-un comunicat Sebastian Metz, director general al Camerei de Comerţ şi Industrie Româno-Germane. Alte teme importante sunt formarea profesională, creşterea transparenţei în cadrul licitaţiilor publice, predictibilitate a condiţiilor-cadru legislative şi în general un dialog permanent al Guvernului cu reprezentanţii mediului de afaceri, potrivit sursei citate.

AHK România este reprezentanţa oficială a economiei germane în Româ-nia şi a fost înfiinţată ca şi Cameră bilaterală cu sediul în Bucureşti în septembrie 2002.

În calitate de asociaţie economică bilaterală, care cuprinde circa 530 de firme germane şi româneşti, AHK România reprezintă interesele membrilor în faţa autorităţilor publice.

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
conpet.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

30 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2785
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6474
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5754
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1712
Gram de aur (XAU)Gram de aur625.5299

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb