Camera Deputaţilor a adoptat proiectul de lege privind voluntariatul militar

T.B.
Politică / 22 octombrie, 12:29

Camera Deputaţilor a adoptat proiectul de lege privind voluntariatul militar

Deputaţii au adoptat, miercuri, proiectul privind voluntariatul militar, respectiv proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 446/2006 privind pregătirea populaţiei pentru apărare, conform Agerpres.

S-au înregistrat 263 de voturi "pentru", 11 voturi "contra" şi 13 abţineri.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare instituirea cadrului legal pentru îndeplinirea, pe timp de pace, în mod voluntar, a serviciului militar activ de către cetăţenii care doresc să aibă o pregătire militară, prin introducerea unui nou concept de "soldat/gradat voluntar în termen, în structurile Ministerului Apărării Naţionale".

Noul concept este o formă de îndeplinire, pe bază de voluntariat, a serviciului militar activ, pe timp de pace. Se adresează tuturor cetăţenilor români - bărbaţi şi femei - cu domiciliul stabil în România, cu vârste cuprinse între 18 şi 35 de ani, care nu au îndeplinit alte forme ale serviciului militar, şi constă în participarea la un program de pregătire militară de bază, cu durata de până la patru luni.

Pe timpul participării la programul de pregătire militară de bază, participanţii beneficiază gratuit de cazare, echipare, hrană, asistenţă medicală şi medicamente, precum şi de o soldă lunară aferentă funcţiei de soldat.

După finalizarea programului, participanţii primesc o indemnizaţie echivalentă cu trei câştiguri salariale medii brute utilizate la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat aferente anului pentru care se face plata, sunt luaţi în evidenţă de către centrele militare şi introduşi în rezerva operaţională.

La instituirea stării de urgenţă, a stării de asediu sau la declararea stării de mobilizare şi a stării de război, rezerviştii sunt concentraţi şi/sau mobilizaţi, potrivit nevoilor instituţiilor cu atribuţii în domeniul apărării şi securităţii naţionale, prevede un amendament.

Personalul hirotonit sau ordinat care aparţine cultelor religioase recunoscute de lege, personalul consacrat oficial ca deservent al unui asemenea cult, precum şi călugării care au o vechime în mănăstire de cel puţin doi ani sunt exceptaţi, cu excepţia preoţilor militari.

Cetăţenii români cu domiciliul în România care au îndeplinit serviciul militar în forţele armate ale statelor membre ale Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord sau ale Uniunii Europene se iau în evidenţa centrelor militare cu gradul militar dobândit. Cei care au îndeplinit serviciul militar în forţele armate ale altor state (în afara celor menţionate anterior) se iau în evidenţă cu primul grad corespunzător corpului de personal din care provin, prevede proiectul.

Cetăţenii încorporabili, rezerviştii voluntari şi rezerviştii au obligaţia de a se prezenta la locul, data şi ora prevăzute în ordinul de chemare. Prin excepţie, la instituirea stării de asediu sau la declararea stării de mobilizare ori a stării de război, cetăţenii încorporabili şi rezerviştii cu domiciliul în România, plecaţi temporar în afara ţării, au obligaţia de a se prezenta, în termen de maximum 15 zile calendaristice de la data notificării, la centrele militare în evidenţa cărora se află, în vederea clarificării situaţiei militare şi, după caz, a înmânării ordinului de chemare.

Rezerviştii voluntari pot fi concentraţi sau mobilizaţi, după caz, pentru: instruire şi îndeplinirea unor misiuni pe timp de pace; completarea forţelor destinate apărării; şi îndeplinirea unor misiuni pe timpul stării de urgenţă, al stării de asediu, al stării de mobilizare şi al stării de război.

Camera Deputaţilor este prima cameră sesizată, Senatul fiind for decizional.

Opinia Cititorului ( 2 )

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

  1. Ce misto !

    acum putem ataca pe rusi, 

    cu fratii banderisti,

    slava ukri 

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    1. Heroyam slava! Acum putem apara MAJORITATEA romanesca de minoritatea mujica din Moldova/Transmujicia. Si ar mai trebui aparata si minoritatea romaneasca din hungarista…Tot “elore”!

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

cristim.ro
rominsolv.ro
Casino Online
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Oct. 2025
Euro (EUR)Euro5.0831
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3835
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5054
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8393
Gram de aur (XAU)Gram de aur572.5594

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
ccib.ro
hipo.ro
sustenlandia.com
immromania.eu
world-nuclear-exhibition.com
romexpo.ro
romexpo.ro
targuldeturism.ro
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb