Campania "AEGONOMISEŞTE acum pentru momentele cheie din viaţa ta!" continuă

F. A.
Comunicate de presă / 7 martie 2012

În urma rezultatelor înregistrate în cadrul campaniei "AEGONOMISEŞTE acum pentru momentele cheie din viaţa ta!", compania AEGON, unul dintre cei mai importanţi jucători pe piaţa românească de bancassurance, a decis să extindă oferta şi în alte 8 judeţe din ţară şi în capitală, conform unui comunicat remis redacţiei.

Locuitorilor din Bucureşti şi din judeţele Alba, Arad, Bacău, Braşov, Constanţa, Prahova, Satu Mare şi Suceava vor beneficia de ofertă, în luna martie, după ce în luna februarie, locuitorii din judeţele Cluj, Covasna, Iaşi şi Oradea s-au bucurat de promoţia din campanie. Campania se desfăşoară în sediile Băncii Transilvania şi va avea loc până în data de 20 martie.

Sînziana Maioreanu, CEO AEGON România, a declarat: "Am înregistrat în luna februarie, în cele 4 judeţe aflate în campanie, o creştere cu 400% faţă de vânzările din perioada similară a lui 2011. În acest context am realizat că în aceste vremuri nesigure din perspectivă economică, românii devin mai precauţi şi caută soluţii pentru un viitor financiar decent. Înţelegându-le nevoile, noi le-am propus să AEGONOMISEASCĂ, adică să opteze pentru una din soluţiile noastre inteligente de economisire pe termen lung. Mulţi dintre locuitorii din Cluj, Covasna, Iaşi şi Oradea au înţeles oportunitatea ofertei noastre speciale şi ne-au devenit clienţi."

Promoţia se adresează tuturor persoanelor interesate să achiziţioneze unul dintre produsele AEGON Fii Sigur sau AEGON Fii Isteţ cu un discount semnificativ - o lună gratuită de contract, care valorează între 90 şi 550 RON, în funcţie de opţiunile contractuale. De asemenea, la semnarea contractului, toţi clienţii vor primi cadou câte o umbrelă.

Grupul AEGON este, la nivel mondial, unul dintre cei mai importanţi furnizori de servicii financiare, specializat în asigurări de viaţă, planuri de pensii şi soluţii investiţionale. Cu sediul in Olanda şi cu o experienţă dovedită în domeniul financiar de peste 160 ani, AEGON activează cu succes în peste 20 de ţări de pe patru continente, unde, prin intermediul celor peste 27.000 de angajaţi, contribuie semnificativ la realizarea obiectivelor personale şi profesionale a peste 45 milioane de clienţi.

Comanda carte
danescu.ro
eximbank.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

06 Iun. 2025
Euro (EUR)Euro5.0422
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4152
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3743
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9763
Gram de aur (XAU)Gram de aur476.4646

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
letapeseries.com
aiiro.ro
thediplomat.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb