Carrefour România implementează viziunea accelerată de susţinere a producătorilor locali atingând noi borne importante: volume record de vânzare fructe şi legume româneşti din cooperativele exclusive Grădina Noastră, în creştere cu 60% în primul semestru din 2026 faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, cât şi acoperire naţională în magazinele Carrefour din 41 de judeţe pentru programul „De aici, de aproape”, dedicat susţinerii artizanilor ultralocali, potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei. Cele două iniţiative fac parte dintr-o direcţie pe care compania şi-a asumat-o încă din 2017, odată cu lansarea programului Grădina Noastră, prin parteneriate cu mici afaceri de familie, cooperative şi fermieri români.
În contextul preluării Carrefour România de către Pavăl Holding, susţinerea producătorilor locali şi creşterea numărului de produse româneşti în magazinele Carrefour rămâne unul dintre obiectivele strategice principale. În această etapă, retailerul operează sub brandul Carrefour, în baza unui drept de licenţă acordat de Grupul Carrefour.
„Colaborarea cu producătorii locali este o alegere de business cu efect direct atât în comunităţile în care operăm, cât şi în relevanţa ofertei pe care o construim pentru clienţii noştri - peste 2000 de producători români din portofoliul nostru construiesc alături de noi pentru a oferi clienţilor alegeri responsabile şi de calitate de aici, de aproape. Am pornit mereu de la nevoile şi capacitatea fiecărui partener, cât şi de la nevoia clienţilor noştri de a alege româneşte în coşul săptămânal de cumpărături. Vom continua să investim în colaborări durabile şi să aducem tot mai aproape de casele românilor produse create în comunităţile lor cu respect, cu grijă şi gust de acasă.”, a declarat Gilles Ballot, CEO Carrefour România.
În perioada ianuarie-iunie 2026, volumele de fructe şi legume provenite de la producătorii din programul Grădina Noastră au crescut cu aproximativ 60% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2025. Acest program reuneşte în prezent 14 cooperative exclusive şi peste 390 de producători de fructe şi legume româneşti. Cooperativele acoperă principalele regiuni agricole ale României, de la Muntenia (Cooperativa Grădina Noastră din Brezoaele, Voineşti, Grădina Noastră BIO, Vărăşti, Malu Spart, Fierbinţi şi Însurăţei), până la Dobrogea (Grădina Noastră din Ostrov), Moldova (Grădina Noastră din Huşi), Transilvania (Grădina Noastră din Ciceu-Mihăieşti, Căpuşu Mare, Târgu Secuiesc), şi Crişana (Grădina Noastră din Zărand).
În topul fructelor româneşti provenite de la fermieri locali în prima jumătate a anului se numără merele roşii, golden şi red delicious, căpşune şi cireşe, în timp ce la categoria legume, clienţii s-au îndreptat către morcovi, ceapă galbenă, varză timpurie, castraveţi cornichon, cartofi albi, verdeaţă românească (ceapă verde, pătrunjel verde, mărar, salată verde) şi ridichi.
În prezent, o parte semnificativă din sortimentul de fructe şi legume - de la afine, cirese, căpşune, mure şi pepeni, la roşii (de grădină, roz, galbene, tip inimă de bou, prunişoare, roma), ardei kapia, iute şi ardei gras Bianca, dovlecei rotunzi verzi, zucchini galbeni şi verzi, cartofi noi, castraveţi cornichon, ciuperci pleurotus, fasole galbenă, gulii, morcovi, vinete, varză - aprovizionarea este susţinută exclusiv din producţia românească, pe durata disponibilităţii de sezon. De asemenea, verdeţurile precum salata, ceapa verde, mărarul, pătrunjelul, leuşteanul şi ridichile provin din surse locale pe tot parcursul anului.
Lansat în septembrie 2025, iniţial cu nouă artizani din Piatra Neamţ şi Roman, „De aici de aproape”, programul dedicat artizanilor locali, este prezent astăzi în toate hipermarketurile şi marketurile Carrefour din ţară: 240 de magazine Carrefour, din 41 de judeţe şi Bucureşti, şi peste 80 de oraşe. Această iniţiativă reuneşte peste 530 de mici afaceri şi aduce la raft mai mult de 6.300 de produse realizate chiar în inimile comunităţilor locale.
Portofoliul include o gamă variată de produse tradiţionale, de la mezeluri, brânzeturi şi lactate, până la articole de brutărie, miere, dulceţuri, siropuri, conserve şi prăjituri, toate fiind expuse direct sub brandurile proprii ale producătorilor, în rafturile special destinate din fiecare magazin în parte. Din proiect fac parte artizani locali, mici afaceri de familie cu produse inovatoare sau tradiţionale, situate pe o rază de aproximativ 50 de kilometri de magazine. Compania îşi propune astfel să susţină atât producţia românească, cât şi dezvoltarea comunităţilor locale, răspunzând în acelaşi timp aşteptărilor clienţilor de a găsi la raft produse realizate în România şi cât mai aproape de locul în care locuiesc.
Printr-un contract simplificat, un proces de listare foarte rapid şi livrări directe către magazinele din oraşele lor, Carrefour le facilitează accesul acestora la raft şi susţine dezvoltarea afacerilor locale. De asemenea, artizanii deprind expertiza necesară pentru extindere şi dezvoltarea afacerilor, astfel că mulţi dintre aceştia au ajuns astăzi să livreze în oraşele din apropiere sau în magazinele din Capitală, unde clienţii regăsesc o colecţie de produse ale artizanilor din ţară. Artizanii şi micile afaceri interesate să se alăture programului pot transmite o solicitare pe adresa ro_deaproape@carrefour.com sau se pot înscrie via site-ul carrefour.ro.
















































Opinia Cititorului