CASA DE INSOLVENŢĂ TRANSILVANIA: Dacă ţara noastră intră în recesiune, numărul insolvenţelor ar putea creşte

F. A.
Comunicate de presă / 23 aprilie 2012

Numărul insolvenţelor din ţara noastră ar putea creşte în cazul unei perioade de scădere economică de două semestre consecutiv, consideră specialiştii Casei de Insolvenţă Transilvania (CITR), potrivit unui comunicat de presă transmis redacţiei. Intrarea ţării în recesiune ar putea determina managerii să îşi reevalueze afacerile şi să ceară insolvenţa companiilor pe care le administrează.

Andreea Anghelof, Managing Partner al Casei de Insolvenţă Transilvania, a afirmat: "Recesiunea e un semnal de alarmă pentru companiile care funcţionează dar au operaţiuni care le permit continuarea activităţii la un nivel minim. Reorganizarea prin insolvenţă şi conceperea unui plan de eficientizare a activităţilor vor reprezenta o soluţie adoptată de multe firme, în cazul în care situaţia economică nu va fi cea aşteptată. Însă, credem că acest lucru este puţin probabil să se întâmple".

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA „CSR şi sustenabilitate””
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

28 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3495
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8088
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7911
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3848
Gram de aur (XAU)Gram de aur625.4250

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb