Câştigul salarial mediu net a scăzut la 1.458 lei, în mai

C.P.
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 6 iulie 2011

Câştigul salarial mediu nominal net a fost în mai de 1.458 lei, în scădere cu 2,7% (40 lei) comparativ cu aprilie, dar în creştere cu 2,1% faţă de aceeaşi lună din 2010, cele mai mari valori înregis-trân-du-se în intermedieri financiare şi cele mai mici în hoteluri şi restaurante, potrivit INS.

Astfel, în intermedieri financiare câştigul salarial net a fost de 3.698 lei, iar în hoteluri şi restaurante de 854 lei, se arată într-un comunicat al Institutului Naţional de Statistică (INS).

Câştigul salarial mediu nominal brut a fost în mai de 2.008 lei, cu 2,8% mai mic decât luna precedentă.

În mai 2011, în majoritatea activităţilor din sectorul economic, nivelul câştigului salarial mediu net a fost în scădere faţă de aprilie, când s-au acordat prime ocazionale (prime de Paşte), ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv tichete cadou pentru Paşte) ori s-au realizat producţii şi încasări mai mari (funcţie de contracte). Printre alte cauze ale scăderilor s-au numărat nerealizările de producţie, încasările mai mici (funcţie de contracte), dificultăţile financiare cu care s-au confruntat unele unităţi economice ori angajările de personal cu câştiguri salariale mici.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

16 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3368
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7430
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7558
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3228
Gram de aur (XAU)Gram de aur637.7784

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb