Câştigul salarial mediu şi numărul de angajaţi în sectorul bugetar, în continuă scădere

F.A.
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 29 iunie 2010

Câştigul salarial mediu şi numărul de angajaţi în sectorul bugetar, în continuă scădere

Efectivul de salariaţi în sectorul bugetar, în 2009 şi în primele patru luni din 2010, a înregistrat scăderi constante, cu excepţia unor creşteri nesemnificative în prima lună a anului în curs - 200 de persoane în învăţământ şi, respectiv, 1.100 persoane în sănătate, conform datelor Institutului Naţional de Statistică.

În metodologia INS, datele nu includ angajaţii din forţele armate, iar în învăţământ, sănătate şi asistenţă socială este luat în calcul şi sectorul privat, potrivit Agerpres.

Cele mai accentuate scăderi ale efectivului de salariaţi au fost consemnate în lunile martie-aprilie.

De asemenea, câştigul salarial mediu net în sectorul bugetar a fost caracterizat de scăderi de la o lună la alta, cu excepţia lunilor în care au fost acordate premii anuale (în ianuarie 2010 pentru anul 2009) şi ocazionale - prime de vacanţă, prime de Paşte, stimulente (martie 2010).

În aprilie 2010, câştigul salarial mediu net în administraţie publică era de 2.000 de lei, în învăţământ - 1.500 lei, iar în sănătate şi asistenţă socială - 1.300 de lei.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Aug. 2026
Euro (EUR)Euro5.2581
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4926
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6230
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1369
Gram de aur (XAU)Gram de aur661.7120

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb