Cătălin Predoiu anunţă că negocierile pentru aderarea României la Schengen avansează

A.B.
Politică / 7 noiembrie

Cătălin Predoiu anunţă că negocierile pentru aderarea României la Schengen avansează

Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a precizat joi că discuţiile şi negocierile privind aderarea României la Schengen cu frontierele terestre sunt încă în curs, sunt constructive şi cu o bună perspectivă, fără a exista deocamdată o decizie formală luată la nivelul Consiliului JAI sau la nivelul ministerelor de Interne, informează Agerpres.

"Faţă de proiecţiile şi comentariile din spaţiul public, precum şi faţă de întrebările din mass-media, precizez faptul că discuţiile şi negocierile sunt încă în curs, sunt constructive şi cu o bună perspectivă, fără a exista deocamdată o decizie formală luată la nivelul Consiliului JAI sau la nivelul ministerelor de Interne. De asemenea, aş vrea să subliniez faptul că cel mai bun semnal public pe care îl putem da în contextul acestor negocieri este faptul că România va continua să acorde sprijin politic, legal, instituţional pentru protecţia frontierelor şi să dezvolte continuu capacitatea de combatere a migraţiei ilegale", a scris Cătălin Predoiu, pe pagina sa de Facebook.

Ministrul de Interne a subliniat că "România va fi gata să ia toate măsurile pentru protecţia frontierelor sale şi după admiterea în Spaţiul Schengen cu frontierele terestre şi să aplice toate procedurile Schengen la frontierele sale, inclusiv instituirea de controale, atunci când se impun, precum şi aplicarea unor politici foarte eficiente în materie de azil şi returnări", potrivit Agerpres.

"Precizez că avem o foarte bună cooperare în combaterea migraţiei ilegale cu toţi vecinii noştri, dar şi cu Austria, avem o foarte bună cooperare la nivelul ministerelor pe toate domeniile de interes şi o foarte bună comunicare cu miniştrii din Austria, Ungaria şi Bulgaria, precum şi cu ceilalţi colegi din statele membre UE", a dat asigurări ministrul Afacerilor Interne.

El a menţionat că discuţiile privind aderarea României şi Bulgariei la Spaţiul Schengen cu miniştrii de Interne din statele membre UE, în special din Austria, Ungaria şi Bulgaria, au continuat permanent pe toată durata acestui an atât în formate oficiale, cât şi în cadrul unor întâlniri informale, la Viena, Budapesta, Sofia şi Bruxelles. De asemenea, Predoiu a arătat că a ţinut permanent legătura cu comisarul Ylva Johansson, cu alţi oficiali europeni, dar şi cu noul comisar Magnus Brunner, menţionează Agerpres

Prim-ministrul Marcel Ciolacu a anunţat joi că o decizie privind intrarea României în Schengen cu frontiera terestră ar putea fi luată înainte de turul al doilea al alegerilor prezidenţiale din ţara noastră şi să fie formalizată până la finalul lunii decembrie, cu aplicare începând cu luna martie 2025.

Reuniunea pentru Schengen ar putea avea loc înainte de ultimul tur de alegeri prezidenţiale, după cum a precizat premierul înaintea şedinţei de guvern. El a spus că în martie anul viitor controlul la frontierele terestre va fi ridicat, iar de sărbătorile pascale românii vor călători fără controale la frontierele terestre ale UE, conform Agerpres.

"Cred că va fi COREPER şi pe urmă, pe 13 decembrie, în Consiliul JAI se ia decizia pe baza votului COREPER. Va fi în martie, exact ca la aerian... Ei o să îşi ia, pentru că sunt nişte softuri de implementat, o să îşi ia acest timp de trei luni. De sărbătorile pascale, mai mult ca sigur, românii o să vină pe Schengen", a susţinut Marcel Ciolacu.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Dar asa s-a promis si pentru sfarsitul anului. Doar ca nu s-a precizat la care sarbatori pascale. LA PASTELE CAILOR ???

    PNL si PSD s-au preocupat cu amenajarea palatului pt klaus iohannis care nu a facut nimic pt schengen. Acum vor votul romanilor ? Voi vota USR si LASCONI .

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

05 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9771
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7282
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3477
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0143
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6311

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
contragarantare.ro
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb