PNL are datoria morală să îşi continue misiunea sa în slujba României şi a cetăţenilor ei şi să se modernizeze pe sine însuşi, a declarat, sâmbătă, preşedintele interimar al liberalilor, Cătălin Predoiu, cu prilejul împlinirii a 150 de ani de la înfiinţarea partidului, potrivit Agerpres.
"Astăzi, se împlinesc 150 de ani de la înfiinţarea Partidului Naţional Liberal. PNL s-a născut în 1875 din spiritul libertăţii şi al modernizării. Nu a fost doar un partid politic - a fost un proiect naţional. Un proiect al celor care au construit Independenţa, al celor care au făcut Marea Unire, al celor care au întemeiat primele instituţii democratice autentice. PNL şi-a împletit istoria proprie cu Istoria României şi a lucrat permanent la consolidarea proiectului naţional, pentru independenţă şi suveranitate, pentru modernizarea Ţării în diferitele sale etape istorice, pentru reconstrucţia democratică după ieşirea din totalitarism şi comunism, dar şi pentru prevalenţa destinului european al Naţiunii, inclusiv prin acţiunea sa politică la recent încheiatele alegeri prezidenţiale", a scris Predoiu, sâmbătă, pe Facebook.
Potrivit acestuia, PNL are datoria să promoveze meritocraţia şi profesionalismul.
"PNL are astăzi datoria să se modernizeze pe sine însuşi, să promoveze meritocraţia şi profesionalismul, să îşi redescopere etosul politic axat pe valorile sale şi pe vocaţia modernizării şi a performanţei, precum şi clarviziunea pentru a găsi puterea de a continua să servească Patria şi Naţiunea", a menţionat Cătălin Predoiu.
El a punctat că "puţine partide politice deţin expertiza şi experienţa PNL în guvernare, atât la nivel central, cât şi local, iar România are astăzi nevoie de această expertiză".
"Primarii PNL au transformat în bine faţa comunităţilor şi viaţa oamenilor pe tot cuprinsul ţării. Demnitarii PNL au adus servicii României şi au fost, în istoria mai veche sau mai recentă, inclusiv de-a lungul ultimilor 35 de ani, repere de performanţă, au contribuit la consolidarea democratică, la reformarea periodică a instituţiilor, la consolidarea locului României în NATO, la integrarea în UE şi realizarea unor multiple obiective naţionale şi europene simultan, care au cimentat destinul Naţional în destinul European. Dar, pentru a reuşi mai departe în realizarea acestei misiuni, PNL trebuie să recâştige în anii care vin încrederea propriului electorat, încrederea cât mai multor români. Iar acest obiectiv intermediar şi absolut necesar ţine exclusiv de fapte, deloc de vorbe mari şi frumoase", a mai transmis liderul liberalilor.
Potrivit lui Predoiu, "faptele bune trebuie să fie vorbele PNL în serviciul public, local şi naţional".
Liberalul a adăugat că principala misiune a conducerii PNL este lărgirea bazei electorale, recâştigarea încrederii acolo unde s-a pierdut, consolidarea ei acolo unde mai există, "prin performanţă în guvernare centrală şi locală, prin integritate şi profesionalism, prin echilibru, decenţă, altruism şi patriotism al faptelor".
"PNL trebuie să aibă încredere în el, puterea să se perfecţioneze, determinarea să devină aşa cum îl doresc cetăţenii: integru, profesionist, empatic, dedicat, performant. Fie ca viitorul PNL să continue pentru a servi un viitor luminos al României", a mai transmis Cătălin Predoiu.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 24.05.2025, 16:53)
Cum a fost în slujba României scoaterea în plin război [practic în ajunul capitulării] de la sertar a unei Constituții și apoi impunerea textului practic nemodificat după Unire?
N-o să răspundă tov. Predoiu, cel cu n articole neconstituționale din noile coduri moșite.
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 24.05.2025, 18:10)
Cât ai pensie pt. decojit cartofi la UM?
1.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 24.05.2025, 18:32)
Vei fi știind mai bine
1.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.2)
(mesaj trimis de anonim în data de 24.05.2025, 18:54)
Spune-ne tu cât are pensie un comunist trist disponibilizat din UM după aderarea la NATO.
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 24.05.2025, 19:28)
Antipac om...
3. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 24.05.2025, 19:38)
86% din votanti nu v-au vrut. Normal, intotdeauna trebuie aliante intre partide pe care majoritatea nu le a vrut, luate individual, dar nu strica mai multa modestie.
4. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 24.05.2025, 21:02)
Asa cum Basescu si Iohannis au vrut partidul si guvernul lor, asa si Nicusor. E concurenta intre PNL si USR, care dintrele ele devine partidul Nicusorist.
5. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 24.05.2025, 23:45)
Predoiu un infect de om și de caracter .. PNL nu mai exista .Actualul PNL este neomarxist , sorosist , progresist și comunist .. Am fost votant PNL dar nu mai votez așa un partid perfid și mincinos …. PNL ul s a autodistrus de când a intrat in cârdășie cu PD-L ul lui Băsescu și acum mai nou cu USR ul lui Clotilde ..
5.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 5)
(mesaj trimis de anonim în data de 25.05.2025, 08:20)
hahaha, nu pnl s-a autodistrus, invers, pe pdl l-a autodistrus base vrand pnl.
pelticul lichea este fix imaginea a ceea ce inseamna pnl de multi aninsi enumeram alaturi de peltic pe buze dulci, racanul tarii, drogatul tarii, sica mandolina, milogu de cotroceni, alinuta de sibiu, motociclistu....
6. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 25.05.2025, 06:57)
D-le, ce mai face Rareș Bogdan? M-aș bucura să aud că e sănătos! M-aș bucura să aud că s-a mutat la bloc intr-un apartament de 2 camere iar pe balcon are pătrunjel!
7. Și Antonescu ce zice?
(mesaj trimis de anonim în data de 25.05.2025, 08:29)
Crin
8. PNL a dat mulți eroi
(mesaj trimis de anonim în data de 25.05.2025, 08:31)
În 150 de ani PNL a dat mulți eroi și a luat decizii importante pentru țară
8.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 8)
(mesaj trimis de anonim în data de 25.05.2025, 09:44)
A dat si criminali si asasini deopotriva.
9. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 25.05.2025, 10:25)
După 1990 a făcut mult rău tarii...vor puterea, indiferent de mijloacele folosite...
Totul se plătește în viata când ai multe păcate....vor vedea....cred ca ăștia nu mai au nici 5% încredere.