CCR amână decizia privind pensiile magistraţilor

A.B.
Politică / 23 septembrie 2025

CCR amână decizia privind pensiile magistraţilor

Curtea Constituţională va amâna miercuri pronunţarea unei decizii în cazul legii privind pensiile magistraţilor, au declarat surse citate de G4Media. Potrivit acestora, motivul îl reprezintă divergenţele privind majorarea treptată a vârstei de pensionare la 65 de ani şi riscul ca actul normativ să fie declarat neconstituţional înainte de reuniunea ECOFIN din 10 octombrie, unde va fi analizată situaţia deficitului României şi accesul la fonduri europene.

CCR este aşteptată însă să se pronunţe miercuri asupra celorlalte patru proiecte de legi pentru care Guvernul şi-a asumat răspunderea pe 1 septembrie şi care au fost contestate la Curte de opoziţie: modificarea legislaţiei din sănătate, reforma guvernanţei corporative a companiilor de stat, eficientizarea activităţii unor autorităţi administrative şi măsuri de redresare a resurselor publice.

Premierul Ilie Bolojan avertizase recent că, în cazul în care legea pensiilor magistraţilor va fi respinsă de CCR, legitimitatea Guvernului de a corecta alte nedreptăţi ar fi serios afectată.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. ...

    Magistrații au întins prea mult coarda...

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

09 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2542
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5194
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5768
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1184
Gram de aur (XAU)Gram de aur638.2649

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hartconsulting.eu
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb