Curtea Constituţională a României (CCR) urmează să dezbată joi sesizarea transmisă de preşedintele României, Nicuşor Dan, privind constituţionalitatea legii care modifică Ordonanţa de urgenţă nr. 31/2002, extinzând interdicţiile asupra organizaţiilor, simbolurilor şi faptelor cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob, transmite Agerpres, de la care relatăm cele ce urmează.
Potrivit sesizării transmise pe 10 iulie, şeful statului susţine că legea încalcă mai multe articole din Constituţie, printre care principiile clarităţii şi previzibilităţii legii, libertatea de exprimare şi dreptul la un proces echitabil. Preşedintele reclamă faptul că noţiuni-cheie din lege, precum „caracter legionar” sau „materiale legionare”, sunt neclare, lipsind definiţii precise care să permită o aplicare coerentă a normelor penale.
„Sunt multe astfel de neclarităţi care lasă loc arbitrariului. Evident, trebuie să avem o lege care să condamne manifestările xenofobe, antisemite, rasiste, dar o astfel de lege trebuie să fie foarte clară, ca să nu lase loc la interpretări şi eventual la abuzuri”, a declarat Nicuşor Dan într-o conferinţă de presă.
Sesizarea argumentează că incriminările aduse de lege - care prevăd pedepse de până la 10 ani de închisoare - sunt formulate vag şi că nu este clar dacă acestea vizează denumirea unei organizaţii, obiectivele sale, concepţiile membrilor sau acţiunile întreprinse. Se semnalează inclusiv riscul ca texte literare sau istorice să fie interpretate abuziv drept „materiale fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe”.
Într-un gest de protest faţă de această sesizare, deputatul Silviu Vexler, reprezentant al Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România, a anunţat returnarea „Ordinului Naţional pentru Merit”, declarând că poziţionarea preşedintelui este incompatibilă cu valorile pe care Ordinul le reprezintă.
De menţionat că CCR a respins deja o sesizare anterioară privind aceeaşi lege, depusă de mai multe formaţiuni politice din opoziţie. Curtea a concluzionat că legea este proporţională şi justificată din perspectiva standardelor CEDO.
Legea în discuţie extinde interdicţiile existente prin includerea explicită a organizaţiilor cu caracter legionar, precum şi a cultului persoanelor care au făcut parte din conducerea acestora. Preşedintele atrage atenţia că legea nu precizează care autoritate este competentă să stabilească caracterul legionar al unei organizaţii, ceea ce ar putea duce la practici judiciare contradictorii şi la insecuritate juridică, conform sursei citate.
CCR urmează să decidă dacă obiecţiile de neconstituţionalitate ridicate de şeful statului sunt sau nu întemeiate.
1. Comentariu eliminat conform regulamentului
(mesaj trimis de Redacţia în data de 17.07.2025, 09:25)
...
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 17.07.2025, 09:26)
CCR nu mai nici o bruma de credibilitate , ND a explicat clar si pentru cei saraci cu duhul , ce sa mai analizeze momâile de la CCR ?
3. CCR trebuie desfiintata
(mesaj trimis de anonim în data de 17.07.2025, 09:45)
CCR trebuie desfiintata si arestati toti care se pragatesc de pensionare, plus anularea pensiei.
Infiintate rapid niste tribunale ale poporului pentru judecarea tradatorilor de tara.
Expulzat ambasadoru Frantei si toti trepadusii vestului care au legaturi cu servicii secrete franceze, gen Ciolos, Mosteanu si alte specimene tradatoare.
4. nedumeriri
(mesaj trimis de anonim în data de 17.07.2025, 09:48)
Caracter fascist, rasist sau xenofob gasim in dictionare ce insemna. Dar ce inseamna caracter legionar?
Daca comunistii au fost condamnati individual, ceea ce e corect, de ce legionarii sunt condamnati colectiv?
4.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 4)
(mesaj trimis de anonim în data de 17.07.2025, 10:10)
Pentru ca asa se respecta drepturile omului in democratiile multilateral dezvoltate. Lichidarea trebuie sa se faca in masa, dupa principiul omoriti-i pe toti, lasati in seamna Domnului sa-i sorteze pe cei nevinovati si vrednici.
4.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 4.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 17.07.2025, 10:38)
pt ca erau criminali de-aia. era un cult al mortii unde trebuia ca sa fii gata sa mori pentru capitan si sa omori pentru capitan, si exact asta faceau. o m o r a u. capisci.
de-aia au fost scosi in afara legii ca erau niste sadici dusi cu pluta, lasand la o parte textele cu blabla, concret ce au facut? crime si haos.
4.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 4.2)
(mesaj trimis de anonim în data de 17.07.2025, 15:00)
liberalii au omorat țaranii cu tunul , comunistii si ei , pune mana pe carte bai capisci , si nu te mai baga , asta nu-i subiect pentru tine de spart seminte si bere la pet !
5. Mda
(mesaj trimis de Oarecare în data de 17.07.2025, 09:52)
Casele de pariuri ar trebui să coteze CCR, ce hotărâri va lua :). Aici nu e clar dacă au o comandă externă sau nu. Barem circul să fie total. Eu pariez X :)