CCR analizează pe 17 iulie sesizarea preşedintelui Nicuşor Dan

A.B.
Politică / 10 iulie 2025

CCR analizează pe 17 iulie sesizarea preşedintelui Nicuşor Dan

Curtea Constituţională a României va dezbate pe 17 iulie sesizarea transmisă de preşedintele Nicuşor Dan cu privire la Legea pentru modificarea şi completarea OUG 31/2002 şi a Legii 157/2018, acte normative ce vizează combaterea antisemitismului, fascismului, rasismului şi xenofobiei, potrivit Agerpres, care afirmă cele ce urmează.

Şeful statului critică legea atât din perspectiva modului de adoptare, cât şi a conţinutului normativ, susţinând că aceasta încalcă prevederi şi principii constituţionale. El atrage atenţia că lipsa unor definiţii clare pentru termeni precum „legionar” sau „fascist” generează riscuri majore privind aplicarea arbitrară a legii şi afectează drepturi fundamentale precum libertatea individuală, dreptul la un proces echitabil, libertatea de exprimare sau accesul la cultură.

Nicuşor Dan subliniază că într-un context de polarizare accentuată a societăţii, statul trebuie să combată incitarea la ură şi discriminarea cu fermitate, dar şi cu echilibru, pentru a nu spori neîncrederea în instituţii.

Anterior, legea a fost contestată la CCR şi de mai mulţi deputaţi din opoziţie, însă Curtea a respins obiecţia acestora.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

08 Ian. 2026
Euro (EUR)Euro5.0871
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3558
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4641
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8560
Gram de aur (XAU)Gram de aur620.6214

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
phoeniciahotels.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Mozart
Schlumberger
phoeniciahotels.ro
raobooks.com
cofetariiledelice.ro
leonidas-universitate.ro
Viva
metalshow-tib.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb