CE a aprobat patru noi programe de peste 530 de milioane euro pentru cooperare teritorială în perioada 2021-2027

S.B.
Fonduri Europene / 6 decembrie 2022

CE a aprobat patru noi programe de peste 530 de milioane euro pentru cooperare teritorială în perioada 2021-2027

Comisia Europeană a aprobat patru noi programe Interreg incluzând 10 state membre, Ucraina şi Republica Moldova, cu o finanţare din partea UE în cuantum de 533 de milioane de euro, pentru perioada 2021-2027, destinată consolidării cooperării transfrontaliere şi transnaţionale, stimulării tranziţiei verzi şi sprijinirii asistenţei medicale şi educaţiei, informează news.ro.

Aceste programe vor beneficia de finanţare consolidată în contextul deciziei Comisiei din martie de a suspenda cooperarea cu Rusia şi Belarus în urma invadării Ucrainei de către Rusia şi de a transfera 26,2 milioane de euro, alocaţi iniţial acestor două ţări, pentru consolidarea cooperării cu Ucraina şi Moldova, arată comunicatul de presă al Comisiei Europene.

215 milioane de euro în sprijinul cooperării transnaţionale în regiunea Dunării pentru inovare şi energie din surse regenerabile

Programul Interreg pentru regiunea Dunării va investi în cooperare pentru a imprima un caracter mai inovator şi mai sustenabil regiunii Dunării. Programul va sprijini investiţiile verzi pentru a spori utilizarea surselor regenerabile de energie, a îmbunătăţi gestionarea apei şi a conserva biodiversitatea prin coridoare ecologice. De asemenea, va investi în acţiuni comune, în scopul gestionării riscurilor legate de schimbările climatice. Programul va sprijini în acelaşi timp o piaţă a muncii incluzivă, concentrată îndeosebi pe grupurile vulnerabile şi defavorizate.

187 de milioane de euro destinaţi cooperării transfrontaliere dintre Polonia şi Ucraina pentru conservarea naturii, asistenţă medicală şi gestionarea frontierelor

Programul Interreg NEXT Polonia-Ucraina va investi în adaptarea la schimbările climatice, în gestionarea durabilă a apei (inclusiv dezvoltarea infrastructurii de canalizare) şi în protecţia naturii şi a biodiversităţii. Programul va consolida unităţile regionale de asistenţă medicală, va îmbunătăţi accesul la medicina de specialitate şi de urgenţă şi va sprijini asistenţa medicală pe termen lung. Programul va sprijini, de asemenea, cooperarea dintre autorităţile publice în scopul de a ameliora guvernanţa locală, inclusiv în domeniul gestionării frontierelor.

54 de milioane de euro alocaţi cooperării transfrontaliere dintre România şi Ucraina pentru o calitate superioară a educaţiei şi a asistenţei medicale şi o mai bună conservare a naturii

Programul Interreg NEXT România-Ucraina va investi în principal în educaţia incluzivă (de exemplu, infrastructură, planuri educaţionale, parteneriate între instituţii) şi în asistenţă medicală de calitate (de exemplu, crearea şi modernizarea serviciilor de urgenţă şi a unităţilor mobile de screening). Investiţiile în adaptarea la schimbările climatice şi în protecţia naturii şi a biodiversităţii vor viza probleme comune precum incendiile forestiere, eroziunea solului, alunecările de teren, secetele şi incendiile care produc pagube terenurilor agricole. Programul va sprijini totodată reţeaua amplă de parcuri şi rezerve naturale.

77 de milioane de euro destinaţi cooperării transfrontaliere dintre România şi Moldova pentru o calitate superioară a educaţiei şi a asistenţei medicale şi o mai bună conservare a naturii

Programul Interreg NEXT România-Moldova va investi în prevenirea riscurilor de dezastre naturale şi în rezilienţa faţă de acestea. În acelaşi timp, programul va contribui la conservarea biodiversităţii, sprijinind şi dezvoltarea economică a comunităţilor locale. Programul va investi în educaţie şi formare (de exemplu, în construcţia şi modernizarea şcolilor şi a universităţilor, în modernizarea echipamentelor digitale). Va fi finanţat accesul la asistenţă medicală în scopul de a se aborda disparităţile dintre serviciile medicale din mediul urban şi cele din mediul rural în România, iar Moldova va primi echipamente medicale noi de înaltă performanţă. În fine, programul va investi în turism şi cultură, îmbunătăţind accesul la monumentele istorice din zonă.

Interreg este unul dintre instrumentele-cheie ale UE de sprijin al cooperării dincolo de frontiere. Programul tratează provocări comune şi identifică soluţii partajate în domenii precum sănătatea, mediul, cercetarea, educaţia, transporturile şi energia durabilă, mai arată sursa citată.

Pentru perioada 2021-2027, Interreg are un buget total de aproape 10,1 miliarde de euro incluzând 86 de programe şi patru componente: transfrontalieră (Interreg A), transnaţională (Interreg B), interregională (Interreg C) şi integrarea regiunilor ultraperiferice (Interreg D).

Noile programe de cooperare Interreg NEXT pentru perioada 2021-2027 se axează pe cooperarea dintre UE şi ţările partenere de-a lungul frontierelor externe ale UE.

Cooperarea se desfăşoară în domenii precum dezvoltarea economică şi socială, protecţia mediului, servicii de sănătate publică, măsuri de siguranţă şi securitate, conectivitate, sprijin pentru întreprinderile mici şi mijlocii şi antreprenoriat.

Interreg NEXT dispune de fonduri totale alocate de 1,1 miliarde de euro din partea Fondului european de dezvoltare regională, a Instrumentului de vecinătate, cooperare pentru dezvoltare şi cooperare internaţională şi a Instrumentului de asistenţă pentru preaderare.

Pentru perioada 2021-2027, aproape 665 de milioane de euro vor acordaţi unui număr de şase programe Interreg, în scopul sprijinirii activităţilor de cooperare transfrontalieră şi transnaţională între statele membre, pe de o parte, şi Ucraina şi Republica Moldova, de cealaltă parte.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Conferinţa “Securitatea cibernetică”
Avocat Ianul Alexandra
Electromagnetica
BTPay
cautavocat.ro
danescu.ro
arsc.ro

Curs valutar BNR

06 Feb. 2023
Euro (EUR)Euro4.9036
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5570
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.9186
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.4789
Gram de aur (XAU)Gram de aur274.4439

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro