CE propune extinderea schimbului de informaţii fiscale între statele membre

F.A.
Comunicate de presă / 12 iunie 2013

Comisia Europeană (CE) a propus extinderea schimbului automat de informaţii între autorităţile fiscale ale statelor membre ale Uniunii Europene (UE) ca parte a acţiunilor intensificate de combatere a evaziunii fiscale, se arată într-un comunicat de presă.

Conform propunerii, dividendele, câştigurile de capital, precum şi toate celelalte forme de venituri financiare şi soldurile conturilor vor fi adăugate la lista categoriilor care fac obiectul schimbului automat de informaţii în cadrul UE.

Algirdas ©emeta, comisarul pentru impozitare, vamă, statistică, audit şi lupta antifraudă, a declarat: "Prin propunerea aceasta, statele membre vor avea la dispoziţie un instrument mai bun pentru estimarea şi colectarea impozitelor datorate, iar UE va fi mai în măsură să insiste pentru instaurarea unor standarde mai înalte de bună guvernanţă fiscală la nivel mondial. Propunerea va reprezenta o armă puternică în arsenalul de care avem nevoie pentru a combate evaziunea fiscală".

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

28 Aug. 2026
Euro (EUR)Euro5.2584
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5171
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6194
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1347
Gram de aur (XAU)Gram de aur669.0168

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb