CE solicită corecţii de 142 milioane de euro, în urma controlului de audit

F.A.
Politică / 27 iulie 2012

Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Ovidiu Ioan Silaghi, a prezentat astăzi, într-o conferinţă de presă, susţinută la Satu Mare, câteva din rezultatele controlului de audit realizat pentru perioada 2009-aprilie 2012, precizând că unele aspecte legate de utilizarea fondurilor europene urmează să fie verificate şi de Oficiul European de Luptă Antifraudă, potrivit unui comunicat de presă.

În total, Comisia Europeană a solicitat corecţii de 141.488.000 euro bani cheltuiţi care vor fi suportaţi de la bugetul de stat, cheltuieli neeligibile sau plăţi nejustificate. Companiile din subordinea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii au cheltuit sute de milioane de euro fără respectarea legislaţiei sau nejustificat, arată raportul efectuat de comisia de audit.

La Compania Naţională de Căi Ferate "CFR", Curtea de Conturi a constatat că a fost prejudiciat patrimoniul public al statului cu suma de 42.547.874 lei (9.455.083 Euro) prin executarea silită a 101,5 km cale ferată, în favoarea unor operatori economici privaţi.

În ceea ce priveşte Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR), în urma verificării legalităţii utilizării şi rambursării fondurilor provenite din credite externe rambursabile, Curtea de Conturi a constatat că la contractul de finanţare dintre Banca Europeană de Investiţii (BEI), România şi CNADNR, pentru finanţarea Proiectului de reabilitare a drumurilor, etapa a V-a, costul proiectului a fost majorat cu suma totală de 138,1 millioane lei (36,6 milioane euro), prin includerea unor cheltuieli neeligibile, respectiv taxe şi impozite, suportate din cofinanţare.

Totodată, au fost efectuate plăţi în sumă de 11,04 milioane lei (2,5 milioane euro) fără respectarea clauzelor contractuale şi, în consecinţă, suportate de la bugetul de stat.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

13 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3370
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7748
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7316
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3193
Gram de aur (XAU)Gram de aur642.8367

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
eduprosummit.ro
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb