Crypto

Ceferiştii protestează marţi în faţa Ministerului Transporturilor

J.P.
Comunicate de presă / 13 februarie

Ceferiştii protestează marţi în faţa Ministerului Transporturilor

Confederaţia Sindicală Naţională MERIDIAN şi Federaţia Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România resping măsurile de austeritate impuse de Guvernul României în contextul pandemiei COVID 19 şi atrag atenţia autorităţilor că investiţiile în oameni asigură pacea socială, stabilitate politică şi dezvoltarea durabilă a ţării, se arată într-un comunicat de presă.

Instituţiile politice ale Uniunii Europene au declarat 2021 - Anul European al Călior Ferate, ca recunoaştere a rolului acestui mod de transport în efortul statelor membre de a evolua către un model de dezvoltare economică cu emisii reduse de carbon.

În majoritatea statelor UE, reţeaua de transport feroviar se dezvoltă şi se modernizează de la an la an, însă în România, lipsa de viziune strategică, ecologică şi socială a Guvernului ne subminează perspectivele unei mobilităţi durabile în serviciul cetăţenilor şi a mediului de afaceri, arată sursa citată.

Pactul Ecologic European şi Pilonul European al Drepturilor Sociale sunt politici la care Guvernul României a achiesat în forurile de decizie politică din Uniunea Europeană, însă când vine timpul de a implementa în ţară ceea ce s-a agreat cu uşurinţă la Bruxelles, politicenii noştrii uită repede de "propaganda europeană" şi împreună cu marile companii multinaţionale active în ţară se străduiesc din răsputeri să ducă lucrătorii români cu zăhărelul.

Modernizarea României prin creşterea nivelului de coeziune teritorială, prin consolidarea convergenţei economice şi sociale sau prin asigurarea unei mobilităţi durabile, cu emisii scăzute de carbon în transporturi, nu se poate realiza fără investiţii în dezvoltarea unui transport feroviar de marfă şi pasageri.

Sistemul de transport feroviar din România se erodează de peste 30 de ani sub privirea unui STAT neputincios şi nepăsător, care se autocanibalizează, surd fiind la strigătele disperate ale profesioniştilor şi lucrătorilor din acest domeniu de activitate.

Şi parcă nu era suficient eşecul politicilor naţionale pentru redresarea transportului feroviar din România, ARF - Autoritatea pentru Reformă Feroviară, înfiinţată în 2017, în contextul politicilor europene pentru dezvoltarea transportului feroviar în Uniunea Europeană, reuşeşte "performanţa", ca după 4 ani de la înfiinţare, să rateze monumental una dintre misiunile principale încredinţate: achiziţionarea prin fondurile UE puse la dispoziţia ţării noastre prin Cadrul financiar multianual 2014 - 2020, a 140 de trenuri noi, fiecare fiind formate din 4 sau 5 vagoane, conform documentaţiei de licitaţie.

Mai mult, ARF a distrus şi orice perspectivă de a realiza achiziţii noi, fiind incapabilă să realizeze două proiecte prin care se planificase achiziţionarea a 280 de trenuri noi, prin Cadrul financiar multianual 2021 - 2027.

Ajunşi pe culmile disperării, ceferiştii protestează, marţi, 16 februarie 2021, în Parcul Gării de Nord din Bucureşti, în faţa Ministerului Transporturilor, orele 11:00 - 13:00. susţinând următoarele revendicări:

- Aplicarea Legii privind Statutul Personalului Feroviar în anul 2021, cel puţin din perspectiva creşterilor salariale şi a posibilităţii de a ieşi cu 5 ani mai repede la pensie începând cu luna septembrie 2021, conform acestei legi;

- Schimbarea trenurilor vechi cu trenuri noi, achiziţionate pe fonduri europene;

- Achiziţionarea a 150 automotoare Desiro noi prin fonduri naţionale şi europene şi includerea în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) a achiziţiei a 139 rame elctrice noi pentru sistemul de transport feroviar;

- Asigurarea schimbului de generaţii prin cursuri de formare profesională la CENAFER şi/sau SNTFC CFR Călători SA;

- Desfiinţarea Autorităţii pentru Reformă Feroviară;

- Stoparea subcompensării CFR Călători şi păstrarea gratuităţii călătoriei studenţilor pe calea ferată

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. la sediul Partidului Social Democrat sa va vedem ca protestati daca aveti discernamant si realizati ca suntem toti adusi in situatia asta de ei si de cei "conditionati" de ei (sa nu spun "instruiti" sau mai rau ..."dresati" fiindca nu am vazut urma de umanitate la cei care au rupt in bataie manifestantii pasnici (sper sa nu va luati pulane, gaze lacrimogene si tunuri de apa deoarece nu au pe cine sa infiltreze in randul vostru si sa va sparga protestul pasnic decat daca va autoinfiltrati )

    chefere e fer vechi cu tot cu protestatari

    Asta nu inseamna ca trebuie sa-si astupe urechile sau sa trateze superficialitate si solicitarile celor din strada. Negocierile nu se fac in strada. Altfel, o sa fie demonstratii in schimburi in acest an.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Crypto

Supliment dedicat pieţei monedelor digitale
Dezbaterea online “Exporturile, în primul rând!”
BTPay
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
BITCOIN ROMANIA

Curs valutar BNR

02 Mar. 2021
Euro (EUR)Euro4.8747
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.0535
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.4161
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.6329
Gram de aur (XAU)Gram de aur225.4539

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Hidroelectrica
Concurs de idei de afaceri inovative ”Money is Funny” – ÎNSCRIERI
www.hipo.ro
HackITall2
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro