Cernea reclamă că parlamentarii nu primesc ordinea de zi cu legile pe care urmează să le voteze

F.A.
Politică / 8 octombrie 2013

Deputatul Partidului Verde, Remus Cernea, arată, printr-o postare pe contul său de Facebook, că parlamentarii nu primesc ordinea de zi cu legile pe care urmează să le voteze.

Domnia sa a explicat: "În urmă cu scurt timp a avut loc o dispută în plenul Camerei Deputaţilor în care am fost implicat. Întrucât, la mai multe şedinţe până acum, ordinea de zi a fost schimbată uneori chiar în timpul şedinţei fără ca deputaţii să fie informaţi şi să aibă în faţa ochilor ordinea de zi actualizată şi întrucât singurii care primesc această ordine de zi sunt liderii de grup, am cerut de la microfon o corectă informare a deputaţilor cu privire la ceea ce urmează să voteze. Lipsa acestei informări corecte îi face pe cei mai mulţi parlamentari să fie dependenţi de indicaţiile făcute de către liderii grupurilor, descurajându-se, până la anulare, votul de conştiinţă, cel puţin în cazul marii majorităţi a parlamentarilor".

Cernea menţionează, de asemenea, că a primit o ordine de zi pentru deputaţii neafiliaţi. "Însă era vorba de un singur exemplar. Câte un exemplar a primit fiecare grup, exemplar care era în posesia liderului de grup. Este adevărat că agenda a fost postată şi pe site-ul Camerei, dar marea majoritate a deputaţilor nu aveau în faţă tablete sau laptopuri pentru a urmări ordinea legilor supuse la vot şi conţinutul acestora", mai precizează deputatul.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Noi. 2026
Euro (EUR)Euro5.3443
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7518
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8128
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.4050
Gram de aur (XAU)Gram de aur617.3179

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
carieraenergetica.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb