CET: 1,5 milioane de familii trebuie să decidă în această vară ce metodă de încălzire aleg pentru iarna viitoare

F.A.
Comunicate de presă / 31 mai 2011

50% dintre proprietarii de apartamente la nivel naţional se vor confrunta cu eliminarea subvenţiilor la încălzire. Ceilalalţi 50% s-au debranşat deja, arată un comunicat remis redacţiei.

Potrivit datelor Ariston Thermo România, la sfârşitul lunii martie 2011 numărul apartamentelor debranşate l-a depăşit pe cel al apartamentelor conectate la sistemul centralizat de încălzire.

La nivel naţional, situaţia apartamentelor încă branşate la sistemul centralizat este foarte diferită de la un judeţ la altul. În timp ce în 20 de judeţe au mai rămas mai puţin de 30% apartamente branşate, în Bucureşti şi alte 4 judeţe 80% dintre apartamente sunt încă branşate (Constanţa, Bihor, Mehedinţi, Giurgiu). Astfel, în judeţe ca Maramureş, Sălaj, Sibiu, Ilfov, Bacău, Braşov sau Brăila, sistemul centralizat asigură căldura pentru mai puţin de 30% din apartamente, iar în judeţele Satu Mare, Ialomiţa, Alba şi Bistriţa Năsăud acesta a fost desfiinţat.

În acelaşi timp, mare parte dintre bucureşteni vor fi nevoiţi să decidă în această vară dacă vor plăti facturile majorate în urma eliminării subvenţiei sau îşi vor instala o centrală termică.

Casino Online
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

13 Aug. 2025
Euro (EUR)Euro5.0633
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3173
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3791
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8596
Gram de aur (XAU)Gram de aur467.1788

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
oaer.ro
targulnationalimobiliar.ro
romaniansecuritysummit.com
connecting.careers
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb