Cetatea de Scaun a Sucevei găzduieşte a patra dezbatere publică naţională "Turismul Românesc: Între impas şi oportunitate"

Comunicate de presă / 20 octombrie

Cetatea de Scaun a Sucevei găzduieşte a patra dezbatere publică naţională "Turismul Românesc: Între impas şi oportunitate"

Cetatea de Scaun a Sucevei va găzdui cea de-a patra dezbatere publică "Turismul românesc: Între impas şi oportunitate", organizată de CONAF, Alianţa pentru Turism, Federaţia Femeilor de Afaceri din Regiunea Nord-Est şi Asociaţia Naţională a Antreprenorilor, cu scopul de a identifica soluţii care să susţină turismul românesc ca axă prioritară de dezvoltare economică, conform unui comunicat remis redacţiei.

Dezbaterea organizată la Suceava, în Cetatea de Scaun, aduce faţă în faţă autorităţile locale cu mediul de afaceri, reprezentanţi din domeniul turistic la nivel regional şi naţional, în dorinţa de a găsi oportunităţi de creştere şi dezvoltare a turismului, în toate formele sale: religios, balnear, istoric, de agrement, ospitalier. Evenimentul va fi moderat de către CRISTINA CHIRIAC, preşedinta Confederaţiei Naţionale pentru Antreprenoriat Feminin şi DAN DOROFTEI, director executiv Enayati Medical City.

Cristina Chiriac, preşedintă CONAF, a declarat: "După trei dezbateri în cele mai importante centre turistice din ţară, Constanţa, Braşov, Vâlcea, poposim la Suceava pentru a completa şi schiţa foaia finală de parcurs, rezultată în urma discuţiilor cu autorităţile locale şi antreprenori importanţi, ancoraţi în realitatea românească. După mai bine de 18 luni, timp în care turismul românesc a fost în convalescenţă, după eforturi imense pentru a susţine relansarea acestui segment economic, realitatea demonstrează ca există o legătură de cauzalitate şi interdependenţă între gradul de vaccinare, promovarea imaginii şi revenirea turismului. Din păcate, la ambele capitole stăm prost şi revenirea pare tot mai grea fără un efort conjugat din toate părţile.".

"Cum am putea vorbi despre turismul românesc fără ţinutul de vis şi binecuvântat de Dumnezeu al Bucovinei? Prioritatea zero pentru noi este să salvăm turismul şi agenţii economici din toate sectoarele de activitate ale acestei industrii importante pentru economia naţională" a declarat Liliana Agheorghicesei, preşedintă Federaţia Femeilor de Afaceri din Regiunea de Nord-Est şi prim-vicepreşedintă CONAF.

Preşedintele Alianţei pentru Turism, Dragoş Anastasiu, a declarat: "Seria acestor întâlniri dedicate deblocării impasului turismului din România şi conştientizării imensului potenţial pe care îl are ca vehicul de dezvoltare a ţării ne-au arătat cât de important este să ne mobilizăm şi să colaborăm în căutarea soluţiilor şi implementarea acţiunilor. Mă bucur că întâlnirile noastre continuă şi cred cu tărie că astfel putem construi planuri şi programe practice".

Turismul reprezintă pentru România sectorul economic care dispune de un valoros potenţial de dezvoltare, neexploatat încă suficient, şi este o sursă de atracţie atât a investitorilor, cât şi a turiştilor străini. În raport cu potenţialul turistic, dar şi comparativ cu statele vecine, ponderea turismului românesc în PIB este mică, la fel şi profitul obţinut de întreprinzătorii în turism. În perioada pandemică actuală, turismul a suferit pierderi importante. Fiind unul dintre motoarele principale de creştere economică a României, turismul va trebui susţinut şi dezvoltat la capacitate sporită. Susţinerea şi prioritizarea sectorului turistic în cadrul economiei naţionale, investiţiile publice şi private, reducerea evaziunii fiscale în turism, digitalizarea şi impactul noilor tehnologii în acest domeniu, promovarea turistică inteligentă, precum şi parteneriatul echitabil public-privat sunt doar câteva dintre măsurile care vor fi dezbătute pe larg în cadrul evenimentului organizat la Suceava.

Proiectul "Turismul românesc: Între impas şi oportunitate" va continua în noiembrie la Cluj şi în decembrie la Bucureşti. Demersul vine în sprijinul operatorilor din turism şi servicii conexe, în vederea identificării de soluţii la problemele cu care aceştia se confruntă şi cu scopul poziţionării turismului românesc pe axa de dezvoltare sustenabilă. Confederaţia Naţională pentru Antreprenoriat Feminin subliniază că a iniţiat acest proiect naţional în contextul în care turismul, lovit crunt de criza coronavirus, caută soluţii pentru revenirea la normalitate.

Organizatori: CONAF, Federaţia Femeilor de Afaceri din Regiunea Nord-Est, Alianţa pentru Turism, Asociaţia Naţională a Antreprenorilor,

Parteneri: Şcoala de Business, Asociaţia pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului Autohton, Muzeul Bucovinei

Parteneri media: OR Media, Antena 3 Constanţa, Antena 3 Vâlcea, Ziarul News, The Diplomat, Obiectiv Vocea Brăilei, Ziarul Bursa, Tranzit, Chindia Media, Money, Vocea Vâlcii, Agerpres, Litoral Tv, Canal 33, Profit.Ro, Money, Evenimentul Zilei, Capital, Braşov.Net, La Pas Prin Braşov, Newsbv.Ro, Transilvania 365, Cariere, City Pres, Radio Braşov, Mixtv, Tv Iubim Braşovul, Ultima Oră, Cotidianul Crai Nou, Monitorul de Suceava, Obiectiv de Suceava, Jupânu', Intermedia TV, Plus TV, Bucovina TV, Nest TV, Suceava Live, News Bucovina, Stiri din Bucovina, Viva FM, Impact FM, Radio AS, Radio Top 91, BucoWina Plus.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Dtlawyers
BTPay
GRAMPET GROUP
Electromagnetica
ifep.ro
UNNPR
Hidroelectrica
Stiri Locale

Curs valutar BNR

03 Dec. 2021
Euro (EUR)Euro4.9487
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3767
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.7595
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8121
Gram de aur (XAU)Gram de aur249.2179

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
romaniansmartcity.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro