Cetăţeni nigerieni depistaţi cu şedere ilegală în Bucureşti

Ioana Dogaru
Politică / 17 martie 2016

Poliţiştii Inspectoratului General pentru Imigrări au desfăşurat, miercuri seara, o acţiune pe linia combaterii şederii ilegale a cetăţenilor străini, ocazie cu care au fost depistaţi, cu şedere ilegală, doi cetăţeni din Nigeria, veniţi în România în scop de studii, informează un comunicat MAI.

Astfel, în baza unor informaţii, poliţiştii de la Imigrări s-au deplasat cu operativitate în sectorul 1 al capitalei unde au observat un bărbat ale cărui semnalemente corespundeau cu ale uneia dintre persoanele despre care aveau informaţii că se află ilegal pe teritoriul României, precizează sursa citată.

Întrucât cetăţeanul străin nu avea documente de identitate asupra sa, a fost condus la sediul Direcţiei pentru Imigrări a Municipiului Bucureşti în vederea stabilirii identităţii şi efectuării verificărilor suplimentare.

Poliţiştii au identificat cetăţeanul străin şi au constatat că acesta a avut drept de şedere pe teritoriul României care a expirat în anul 2015, ocazie cu care i-a fost emisă o decizie de returnare, prin care a fost obligat să părăsească teritoriul ţării noastre în termen de 15 zile, precizează MAI.

"Întrucât nu a respectat măsura dispusă anterior, cetăţeanul nigerian va fi îndepărtat sub escortă de pe teritoriul României. Până la punerea în executare a măsurii îndepărtării, acesta a fost luat în custodie publică şi cazat într-un Centru de Cazare al Străinilor luaţi în Custodie Publică", se arată în comunicat.

În cadrul aceleiaşi activităţi, a fost depistat, cu şedere ilegală, un alt cetăţean nigerian care avea dreptul de şedere expirat. Poliţiştii i-au emis acestuia o decizie de returnare prin care este obligat să părăsească teritoriul tării noastre în cel mult 15 zile, precizează sursa citată.

Totodată, la ieşirea din ţară, pe numele acestora va fi instituită măsura de interzicere a intrării în România pentru o perioadă de un an, se mai arată în comunicat.

Comanda carte
Conferinţa BURSA “Piaţa financiar-bancară 2025”
danescu.ro
eximbank.ro
arsc.ro
fngcimm.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

02 Iun. 2025
Euro (EUR)Euro5.0572
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4260
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4175
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9937
Gram de aur (XAU)Gram de aur476.2358

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
ccib.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
letapeseries.com
thediplomat.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb