CFR are un nou CA, condus de Mircea Jorj, secretar general la Transporturi

Alexandru Costea
Companii #Transporturi / 11 martie 2015

CFR are un nou Consiliu de Administraţie, format din Dan Costescu, directorul general al companiei, Şerban Raicu, profesor la Facultatea de Transporturi, Marius Mihuţ Piţigoi, fost şef al Ţiriac Auto, Nicolae Viorel Creţu, consilier în Ministerul Transporturilor şi Mircea Jorj, secretarul general al instituţiei.

Foştii administratori ai CFR, numiţi ca membri provizorii în martie 2014, au fost George Buruiană, Macarie Alexandru Moldovan, Adrian Nicuşor Nica, Radu Cernov şi Alina Pârâială.

Mircea Jorj, fost preşedinte al PSD Cluj-Napoca, a fost numit în vara anului trecut de premierul Victor Ponta în postul de secretar general al Ministerului Transporturilor, la cererea ministrului Rus.

El este şi preşedintele CA al ROMATSA.

CFR SA a anunţat la finele lunii februarie că a numit un nou director general, Dan Costescu, conducerea companiei fiind asigurată anterior, din poziţia de interimar, de Macarie Alexandru Moldovan, revenit la funcţia de director general adjunct.

Costescu, 46 de ani, a înfiinţat, dezvoltat şi condus companii de inginerie feroviară, precum Forschung Mess - und Daten-Technik Zentrum (Germania) şi Sistematic Engineering (România).

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3485
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7640
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8104
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3851
Gram de aur (XAU)Gram de aur625.6821

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
ccib.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb