China a cerut celor mai mari rafinării să suspende semnarea de noi contracte pentru exportul de combustibili rafinaţi şi să încerce să anuleze livrările deja angajate, pe fondul faptului că extinderea conflictului din Orientul Mijlociu a redus producţia rafinăriilor, au declarat joi mai multe surse din industrie şi comerţ, familiarizate cu situaţia, relatează Reuters.
Solicitarea nu se aplică alimentării cu combustibil pentru aviaţie destinate zborurilor internaţionale, bunkerajului în regim vamal sau livrărilor către Hong Kong ori Macao, au precizat persoanele citate.
Comisia Naţională pentru Dezvoltare şi Reformă nu a răspuns imediat unei solicitări de comentarii.
Reducerea exporturilor din China, unul dintre cei mai mari exportatori de combustibili din Asia, este probabil să agraveze situaţia deja tensionată a aprovizionării cu carburanţi în Asia, împingând marjele de rafinare şi mai sus.
Marjele de procesare pentru motorină se situau joi aproape de maximele ultimilor trei ani, în jurul a 49 de dolari pe baril, potrivit datelor de preţ furnizate de LSEG, în timp ce marjele pentru combustibilul de aviaţie depăşeau 55 de dolari pe baril.
Întrucât cea mai mare parte a programului de export pentru luna martie a fost deja stabilită şi este dificilă retragerea cargourilor, noua comunicare guvernamentală este aşteptată să afecteze exporturile începând cu luna aprilie, au adăugat sursele.
Pentru martie, exporturile combinate de benzină, motorină şi combustibil de aviaţie erau aşteptate să rămână stabile faţă de estimările anterioare ale industriei, de aproximativ 3,8 milioane de tone metrice, întrucât companiile au profitat de marjele robuste din Asia, au declarat mai multe surse.
Datele LSEG de monitorizare a navelor arată că, până acum în această lună, au fost expediate aproximativ 70.000 de tone de combustibil de aviaţie, 35.000 de tone de motorină şi 35.000 de tone de benzină.
China gestionează exporturile de combustibili rafinaţi printr-un sistem de cote, pentru a echilibra raportul dintre cerere şi ofertă pe piaţa internă, iar primul set de cote de export pentru 2026 a rămas aproape neschimbat faţă de anul precedent, la 19 milioane de tone.
Trei cumpărători regionali de cargouri provenite din China au declarat joi pentru Reuters că îşi vor primi totuşi livrările din martie conform programelor de încărcare stabilite anterior.
Cel puţin două rafinării chineze - Zhejiang Petrochemical Corp, controlată privat, şi rafinăria Fujian operată de Sinopec - au început să reducă în această lună volumele procesate, iar alte unităţi sunt aşteptate să îşi diminueze producţia pe măsură ce conflictul continuu din Orientul Mijlociu perturbă fluxurile de ţiţei, determinând creşterea preţurilor.

















































1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 05.03.2026, 08:27)
Se pregatesc pentru razboi de durata.