Chiţoiu: "PNL susţine reducerea cotelor de contribuţie socială cu 3%"

Politică / 31 august 2013

Chiţoiu: "PNL susţine reducerea cotelor de contribuţie socială cu 3%"

Vicepremierul Daniel Chiţoiu a anunţat că a primit mandatul acestui for pentru trei măsuri de politică fiscal-bugetară care să fie susţinute la elaborarea bugetului pe 2014, prima dintre acestea fiind reducerea cotelor de contribuţie socială cu 3%. Potrivit lui Chiţoiu, construcţia bugetară pe anul 2014 nu permite o reducere mai mare de 3% a contribuţiilor sociale.

În prezent, contribuţiile pentru pensie (CAS) sunt de 20,8% din salariul brut la angajator şi de 10,5% la angajat.

O a doua măsură de politică fiscal-bugetară avută în vedere de PNL vizează revizuirea sistemului de redevenţe. Daniel Chiţoiu a menţionat că România este pe unul dintre ultimele locuri în ceea ce priveşte nivelul redevenţelor, colectarea situându-se în jurul a 4%, faţă de media UE, de 8%. "Nu neapărat trebuie să majorăm în mod substanţial nivelul acestora. Va fi un studiu comparativ la nivel global", a arătat el, citat de Mediafax.

O altă măsură menţionată de Chiţoiu se referă la alocarea cu prioritate în bugetul pe 2014 a resurselor în domeniul infrastructurii.

Daniel Chiţoiu a precizat că reducerea CAS ar presupune în primă instanţă o influenţă negativă asupra bugetului de stat, dar se mizează pe o reducere a evaziunii fiscale şi o conformare a contribuabililor.

Ministrul de Finanţe a precizat că liberalii speră să fie obţinut acelaşi efect precum cel de la introducerea cotei unice. "Noi sperăm ca prin reducerea evaziunii şi fraudei fiscale, prin scoaterea din zona gri şi din zona neagră a locurilor de muncă, a impozitării, să avem un gol de venituri la bugetul total consolidat mai mic în anul 2014, urmând ca din 2015 să avem venituri colectate mai mari. Acest gol de venituri în anul 2014 se acoperă din creşterea redevenţelor şi din îmbunătăţirea colectării veniturilor ca urmare a reorganizării ANAF", a menţionat Chiţoiu. El a mai spus că impactul asupra bugetului de stat din punct de vedere matematic s-ar ridica la 3,3 miliarde de lei.

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

15 Ian. 2026
Euro (EUR)Euro5.0891
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3740
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4654
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8684
Gram de aur (XAU)Gram de aur649.3669

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
raobooks.com
Viva
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb