Candidatul PNL pentru Primăria Bucureşti, Ciprian Ciucu, afirmă, sâmbătă, că nu are intenţia de a se retrage din cursă în favoarea candidatului USR, Cătălin Drulă, şi susţine că informaţiile referitoare la o eventuală restragere a sa din cursa electroală pentru Primăria Bucureşti nu vin de la USR, conform News.ro.
”Dezmint! În loc să stau să-mi văd de campania mea şi de programul pentru dumneavostră, de organizare şi de cele normale astăzi, sunt nevoit să ies să contracarez ştirile "pe surse", cea mai perversă formă de manipulare de astăzi. Nu, nu mă retrag”, a scris, sâmbătă, pe Facebook, după ce au apărut informaţii că se va retrage din cursa electorală în favoarea candidatului USR, Cătălin Drulă.
Ciucu afirmă că sunt informaţii false, dar care nu sunt lansate în spaţiul public de USR.
”Nu îi numesc în acestă etapă, dar vă veţi da seama. Acum pot spune cine nu sunt ei, dar voi spune, la timpul potrivit şi cine sunt ei. Ei NU sunt USR, deci nu din acest laborator vin ştirile false cum că m-aş retrage. Strategia lor este să mă arunce pe locul 3 în percepţia electoratului, apoi să mă preseze să mă retrag în favoarea lui Cătălin. Din motive evidente, să le fie apoi mai uşor. Polymarket le stătea în gât (o măsurătoare obiectivă, greu de manipulat), aşa că nu au putut veni rapid cu sondajele care să-l ducă pe Cătălin pe primul loc şi pe mine pe locul 3 sau poate 4. De aceea au luat decizia de a-l închide în ţara noastră”, a mai transmis primarul Sectorului 6.
El susţine că ştirea cum că "Ciucu a negociat cu Drulă şi că se va retage" a fost inventată: ”Dezmint. Mi-ar plăcea să ţinem campania acesta pe o linie decentă, să avem o competiţie pe viziuni, soluţii realiste şi dezbateri între candidaţi. Sper să depăşim faza de haiducie”.

















































1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 01.11.2025, 19:08)
au inceput sa-ti curga banii aia negri in conturi sau aia maro?
hai pnl-istule, stii ca nu iese fum fara foc.
si pnl si psd joaca la alba neagra in alegeri doar sa le iasa blatul.
faci blatul cu druloi? a?
vrajeala cu candidatii e doar pentru hotia banilor de campanie, milioanele alea de euroi...
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 02.11.2025, 00:44)
Eu oricum votez cu Duamna Firea. Chiar daca nu candideaza.
2.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de anonim în data de 02.11.2025, 01:05)
Sa si detaliez de ce nu voi vota cu Drula. Pentru ca e PNL-ist.
N-a votat el, personal, alegerea primarilor intr-un singur tur de scrutin. Dar candideaza din partea unui partid care a ucis, alaturi de PSD, principiul democratic al alegerii in doua tururi.
Daca ma gindesc mai bine, ar trebui sa votez candidatul PSD. Daniel Baluta. PSD e la fel de anti-democrat si corupt ca PNL. Dar e sincer anti-democrat si corupt.
2.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 02.11.2025, 01:10)
Erata: Ciuca e PNL-istul. De fapt Ciucu.
Ciucu sau Ciuca... bleah!
2.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2.2)
(mesaj trimis de anonim în data de 02.11.2025, 13:03)
Rusnacule, lasa politica romaneasca ca te incurci.
Spune-ne de Krasnoselski si daca aveti curent si gaze..
3. Dezavantajul major al votului intr un tur la lical
(mesaj trimis de anonim în data de 02.11.2025, 05:46)
Psd ii in trecut s au lacomit sa si permanenntizeze camarilele licale renuntind la varianta democratica a celor 2 tururi, care prezinta si avantajul ca sel ectia e naturala si reduce atacurile furibunde, lase si josnice din campanie, imbunatatind climatul politic astfel.
4. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 02.11.2025, 08:32)
Eu, lasă că nu va ieși niciunul