Prim-vicepreşedintele PNL, Ciprian Ciucu, primar al Sectorului 6, a declarat că a votat la alegerile prezidenţiale pentru a merge mai departe cu o Românie stabilă în Uniunea Europeană, transmite Agerpres.
"Pentru mine, votul de astăzi a fost destul de simplu, am votat pentru ceea ce am muncit în ultimii 25-30 de ani, este munca unei generaţii care este păcat să se ducă pe apa sâmbetei. Am votat pentru a merge mai departe cu o Românie stabilă în Uniunea Europeană, am votat pentru un viitor în care să trăim într-o ţară democratică, în care presa să poată să se exprime şi în care lumea să poată trăi civilizat, pentru o ţară civilizată şi poţi fi civilizat doar dacă trăieşti în Uniunea Europeană", a spus Ciprian Ciucu, duminică, la ieşirea de la urne.
El a punctat că, după alegerile prezidenţiale, ar dori să vadă o Românie care ştie ce are de făcut. "Vreau să văd o Românie realistă, o Românie care s-a trezit, o Românie care ştie ce are de făcut, cu un Guvern care ştie ce are de făcut, pentru că e nevoie de reforme, e nevoie de responsabilitate şi mă bazez că vom putea face acest lucru în următoarele luni", a afirmat Ciprian Ciucu.
Edilul a făcut apel la oameni să îşi exprime votul, pentru că de acesta depinde soarta tuturor.
"Cred că votul de astăzi este cel mai important vot din ultimii cel puţin 25 de ani. (...) Trebuie să vină lumea la vot şi să îşi exprime opinia, pentru că de acest vot depinde soarta tuturor. (...) Exprimaţi-vă votul liber, democratic, aşa cum trebuie să fie, pentru că pentru asta ne-am luptat în 1989 şi faptul că (...) trăim astăzi într-o democraţie liberală este un lucru extraordinar", le-a transmis Ciprian Ciucu cetăţenilor.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 18.05.2025, 16:58)
"poţi fi civilizat doar dacă trăieşti în Uniunea Europeană"
Elvețienii plâng în pumni. Canadienii emigrează în masă în SUA și împreună cer nestrămutat aderarea.
Australia a declarat sec că dacă Regatul Unit nu readeră își face propria linie dinastică.