Ciprian Ciucu susţine că Ilie Bolojan „a intrat în colimatorul sistemului”

T.B.
Politică / 19 iulie, 17:00

Ciprian Ciucu susţine că Ilie Bolojan „a intrat în colimatorul sistemului”

Fostul prim-vicepreşedinte al PNL Ciprian Ciucu, unul dintre susţinătorii lui Ilie Bolojan, afirmă că premierul demis „a intrat în colimatorul sistemului”, el arătând că atacurile orchestrate, campaniile media şi încercarea de asociere a lui Bolojan cu evenimente negative cu care, în realitate, nu are nicio legătură, sunt dovada acestui lucru, transmite News.ro.

Ciprian Ciucu a fost întrebat, într-o emisiune la Digi 24, ce viitor politic crede că va avea preşedintele PNL Ilie Bolojan şi dacă acesta se îndreaptă către o candidatură la preşedinţia României, potrivit News.ro.

"E foarte greu de spus acest lucru, nu ştiu. Şi Ilie Bolojan a intrat în colimatorul sistemului. Se simte acest lucru, se vede. Campanii media, atacuri orchestrate, asocieri cu evenimente pentru care nu poate fi tras la răspundere. Va fi o luptă pentru viitorul României între oamenii de bună credinţă, care nu sunt perfecţi, că nu vreau ca să fie văzut Ilie Bolojan ca un sfânt, el sau alţii", a răspuns Ciprian Ciucu, transmite News.ro.

Acesta admite că Bolojan nu este perfect, dar spune că oameni care au profilul acestui ajung foarte rar în vârful statului, relatează News.ro.

"Vreau să vă zic ceva: lumea întreabă care-i faza cu Bolojan, de ce tot insistaţi atâta cu Bolojan ăsta, că poate nu e nici cel mai deştept din România, poate nu e nici cel mai priceput politician, poate le are şi el pe ale lui. Dar care-i faza cu Bolojan? Şi răspunsul meu e foarte simplu: oameni precum Ilie Bolojan, care nu e perfect, care nu e cel mai deştept, care are şi el un trecut politic, care şi el poate greşi şi a şi greşit, ca noi toţi, şi eu am greşit, genul ăsta de oameni răzbat atât de rar prin sistem şi să ajungă în fruntea statului - a fost preşedinte interimar, putea să fie, dacă voia, şi preşedinte acum, dar şi-a ţinut cuvântul, şi prim-ministru un an de zile - ajung atât de rar acest gen de oameni responsabili în fruntea statului şi sunt atât de puţini", a argumentat Ciprian Ciucu, potrivit News.ro.

Primarul general al Capitalei a vorbit public, în ultimele luni, în repetate rânduri despre "sistem", subliniind că, fără a generaliza, acesta este format din politicieni "care nu îşi aparţin" şi oameni din diverse zone care îi "protejează" pe aceşti politicieni, transmite News.ro.

Opinia Cititorului ( 20 )

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

  1. Si mai rar ajung oameni in fruntea statului care sa creasca in sondaje nu sa scada dupa dezumflarea gogoasei. Asta e chiar rarisim in politica romaneasca. Nu-mi amintesc macar unul.

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    1. SARACU BOLOJAN. Este luat in colimatoriu de toata lumea in loc sa cada in genuchi romanii cand il vad pe strada, pentru binele care il face pentru Romania si Romani. Ciucule, da de niste scuipati in ochi ce zici. Pe asta nu merita sa strici nici scuipatu.!

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

      Sarac esti tu... cu duhul.

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

      Cel de la 1.1 nu este numai sărac cu duhul, este prost cu acte în regulă, se vede după cum scrie.

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

      Bolojan a intrat în colimatoru poporului român pe care l-a nenorocit la buzunar FARA să-i ofere o minimă speranță de mai bine.

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    Asa ca e de inteles ca rezista la toate atacurile si apelurile de plece , stie ca a fost corect , ca a respectat programul de guvernare initial si pare sa fie interesat de a obtine rezultate macroeconomice concrete ( care incep sa se vada) si daca cedeaza santajelor si pleaca ,toata munca lui ajunge trofeul dusmanilor personali . Noi simplii cetateni ii dorim succes si rezostenta ,,pina mai toti reusesc sa vada ca acesta e drumul corect pt Romania in acesti ani tulburi si periculosi !

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    1. Programul de guvernare "luat de la saraci si dat la bogati"? Cum ai traduce ca a luat de la pensionari, cei cu dizabilități, veteranii, mame si le da mariri parlamentarilor, primarilor, digi, banii din Saligny majorotar catre firmele din Bihor.

      Luati-l acasa pe Bolo daca atat va place de el!

      Oamenii obisnuiti? Care, aia doar 18% care zic ca Romania se afla pe un drum bun. Dar daca ii iei pe toti la puricat, sunt multi membri de partid, rude, influenceri  

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

      Acum cateva zile: „Principala vulnerabilitate a României este statul. Și nu e din cauză că am crescut taxele ca să luăm de la bogați ca să dăm la săraci, ci pentru că am taxat săracii ca să menținem o nomenclatură”. Bogdan Glăvan, profesor de economie

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

      până să primească ceasul tot la două săptămâni spunea ca își dă demisia dacă plouă, dacă e marți, dacă România este în NATO. ba chiar la interviurile de ore de la televizor spunea ca pleacă de bunăvoie dacă etc. eh, uite ce face un ceas cadou din om, acum nu se mai dă dus, visează la colecție de ceasuri și pe picioare.

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

      Este unul din putinii PREZIDENTIABILI...

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

      A fost singurul care a avut rezultate CONCRETE, și știe și cum sa lucreze cu USR... pe ceilalți nu-i baga-n seama. :)

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

      prostii de pe margine , stiu tot

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    vai, "sistemul". sa aibă grija bolojan când merge la WC sa meargă cu toată suita de 12 mașini, ca nu cumva sa aibă vedenii ca Dragnea la Hilton.

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    normal, oamenii de buna credinta ca el nu rezista fara sa fie improscati cu noroi.

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    Asa sunt cei care nu se uita în gura lumii.... PERIFERIA e majoritara!!! Toate masurile pe care le-a luat, inclusiv TVA mărit... măsură impusa mai mult sau mai putin de către UE, a avut EFECTE micșorarea DEFICITULUI. Nu ca ERORILE UMANE de la PSD, ce se încurcă în propriile misculatii, pierzând tot ei, cei care sunt "experți" în cheltuirea miliardelor din FONDUL DE REZERVĂ. Sunt curioasa ce fac PROCURORII...:)))

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    1. Cam la fel cum este și CIUCI, care a schimbat fața sectorului 6... :)

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

      Sa nu uitați...e pe baza de DIRIJARE!!! :)))

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    hahaha, auzi la ei bolostanus luat in colimator.

    pfii, unde esti ba dragnea cu sistemul? 

    ciuculica, ai ajuns sa te prostituezi in ultimul hal, ca ultima tarfa din bordel. 

    ma rog, era de asteptat de la tine plus toti comentacii pupatori de dosul boloj.anusului 

    Ceban neaga si ca te-ar cunoaste macar, si zau ca il credem pe el mai degraba, decat pe tine si pe bolostonus pnl, ati ajuns pur si simplu niste nula la nula pnlisti escroci, niste lichele politice si hoti de buget. 

    maine ce mai scornesti?

    vedem. 

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    1. ce limba de mahala

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    Eu as vota Ciucu Presedinte. Bolojan e dubios.

    Sper ca Ciucu sa candideze. 

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
rominsolv.ro
danescu.ro
asbis.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

17 Iul. 2026
Euro (EUR)Euro5.2429
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5832
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6741
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1598
Gram de aur (XAU)Gram de aur588.7371

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb