Ciprian Şerban - aviz favorabil pentru funcţia de ministru al Transporturilor şi Infrastructurii

S.B.
Politică / 23 iunie 2025

Ciprian Şerban - aviz favorabil pentru funcţia de ministru al Transporturilor şi Infrastructurii

Ciprian-Constantin Şerban, propus pentru funcţia de ministru al Transporturilor, a fost validat, luni, pentru acest portofoliu, de comisiile de specialitate din Senat şi Camera Deputaţilor, informează Agerpres.

Membrii comisiilor parlamentare reunite au avizat nominalizarea lui Şerban cu 28 voturi pentru şi 3 voturi împotrivă.

''După cum ştiţi, pentru noi continuitatea este importantă la acest minister, de aceea Partidul Social Democrat mi-a încredinţat acest mandat. Cartea de vizită a echipei social-democrate de la Ministerul Transporturilor este creşterea reţelei rutiere la 1.300 kilometri de drumuri de mare viteză, şi aici mă refer la autostrăzi şi drumuri expres. Infrastructura nu are şi nu trebuie să aibă culoare politică. Ştim că drumurile, căile ferate, porturile şi aeroporturile sunt pentru români, dar viziunea politică este cea care face diferenţa. Obiectivul meu este unul ferm: să continui să aduc infrastructura din România din logica trecutului în momentul prezent, să o adaptez provocărilor socio-economice actuale'', a afirmat Şerban, în cadrul audierilor.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA „CSR şi sustenabilitate””
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3495
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7770
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8093
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3909
Gram de aur (XAU)Gram de aur617.8007

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
ccib.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb