Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a declarat, joi, conform Agerpres, că proiectul PSD privind diminuarea facturilor la termie în cazul nerespectării parametrilor contractuali ar putea amplifica problemele financiare ale Termoenergetica şi ELCEN şi chiar duce la insolvenţa acestora.
Precizările au venit după ce şedinţa de joi a Consiliului General al Capitalei nu a putut avea loc din cauza lipsei de cvorum, Agerpres relatând că grupul PSD a anunţat, cu două zile înainte, că intră în grevă până când aparatul de specialitate al PMB va elabora documentele necesare dezbaterii proiectului privind termia.
„Nu am o problemă să aducem acel proiect pe ordinea Consiliului General. N-am niciun fel de problemă. Problema este că proiectul face rău. În momentul în care Termoenergetica are datorii de 1,4 miliarde la ELCEN şi este în prag de insolvenţă, în momentul în care, să spunem, ar primi şi mai puţin bani de la populaţie - pentru că incită populaţia să nu mai plătească factura - problemele financiare ale Termoenergetica vor creşte şi mai mult. Şi asta poate să însemne insolvenţă. Insolvenţa Termoenergetica duce automat la insolvenţa ELCEN”, a explicat Ciucu, potrivit Agerpres, în sala de şedinţe a CGMB.
El a menţionat că două insolvenţe consecutive riscă să genereze falimentul ELCEN, iar astfel nu vor mai putea fi implementate proiectele de retehnologizare a CET-urilor pentru care au fost puse la dispoziţie 5 miliarde de lei din Fondul de modernizare, conform Agerpres.
Potrivit primarului, modernizarea CET-urilor, care au în prezent tehnologie „foarte veche”, ar permite scăderea preţului de producţie a gigacaloriei, Agerpres relatează.
„ELCEN nu furnizează doar energie termică. ELCEN furnizează 5% în reţeaua naţională de energie. Vă daţi seama că siguranţa sistemului naţional energetic într-un faliment al ELCEN, prin aceste decizii în cascadă complet iresponsabile, poate să afecteze siguranţa energetică a Bucureştiului. Implicaţiile sunt mult mai mari decât a veni cu o măsură pur populistă şi a face circ în Consiliul General. Lucrurile sunt mult, mult, mult mai grave”, a susţinut Ciprian Ciucu, conform Agerpres.
În opinia sa, motivul invocat de PSD pentru a intra în grevă este „cât se poate de absurd”, deoarece implementarea proiectului propus de social-democraţi nu depinde doar de voinţa Consiliului General. Astfel, contractul de delegare a unui serviciu public trebuie să treacă prin mai multe etape, iar toate documentele trebuie să fie avizate de către ANRE şi Consiliul Concurenţei, potrivit Agerpres.
„Colegii noştri din primărie au făcut aceste demersuri ca ele să fie aprobate, dar nu a depins de aparatul primăriei, pentru că ANRE trebuie să dea un răspuns, trebuie să înceapă un întreg proces de avizare pentru a schimba unilateral contractul”, a explicat edilul general, Agerpres relatează.
El a făcut apel la responsabilitatea consilierilor generali, îndemnându-i să participe la discuţii în vederea găsirii celei „mai bune soluţii” pentru termoficarea din Bucureşti, conform Agerpres.
„Ceea ce a făcut PSD şi tot bâlciul pe care l-a făcut în urmă cu două zile aici nu are nicio legătură cu proiectul pe care l-au propus, ci a fost doar de dragul de a face un circ şi un bâlci. (...) În momentul în care vii şi faci o întreagă regie şi îţi iei tricouri pentru propagandă, asta arată foarte clar care a fost obiectivul. Obiectivul a fost unul de a justifica un blocaj în Consiliul General, un blocaj al acestui oraş, din cauza căruia vor suferi bucureştenii”, a mai spus primarul general al Capitalei, potrivit Agerpres.
Ciucu a menţionat că, în acest moment, Primăria Capitalei are proiecte importante de modernizare a magistralelor, care au fost blocate însă în Sectorul 4, din cauza lipsei predării amplasamentelor pentru lucrări, Agerpres relatează.
„Unul dintre motivele pentru care se strică mereu cazanul cu apă fierbinte (CAF) de la CET Sud este că apa de adaos pe care trebuie să o punem în reţea prin Termoenergetica este de foarte proastă calitate. De-aia a fost frig în această iarnă în sud şi în est, pentru că se strică acest CAF care nu aparţine PMB, ci Ministerului Energiei, prin ELCEN. În lipsa lucrărilor la magistrale (...) se va defecta şi mai mult şi mai des cazanul de la CET Sud”, a precizat el, conform Agerpres.

















































1. ciumele asta fac in general
(mesaj trimis de anonim în data de 26.02.2026, 12:17)
aceste cangrene asta au facut de-a lungul istoriei. asta este scopul religiilor indiferent ca s-au numit crestinism, islamism, comunism . crede si nu cerceta, vrajitoare, necredinciosi ,dai in mine dai in fabrici si uzine, dusmani ai poporului etc
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 26.02.2026, 12:53)
Halal aliati :)