Societatea de Transport Bucureşti (STB) se pregăteşte pentru o amplă reorganizare, care ar putea aduce concedierea a peste 1.000 de angajaţi începând cu 1 aprilie, eficientizare fiind inevitabilă în contextul dificultăţilor financiare majore cu care se confruntă compania, aflată sub presiunea unor datorii ce depăşesc 1,6 miliarde de lei, relatează Antena3 CNN.
Primarul general, Ciprian Ciucu, a subliniat în repetate rânduri că bugetul STB este comparabil cu cel al unui oraş precum Braşov, ba chiar dublu, iar cheltuielile companiei sunt similare cu cele ale unei primării de sector. Cu toate acestea, situaţia economică rămâne critică, iar riscul de insolvenţă planează în continuare, transmite sursa.
Planul discutat între reprezentanţii STB, Primăria Capitalei şi sindicate prevede importante tăieri în aparatul administrativ. Deşi unele propuneri iniţiale au fost retrase în urma negocierilor, varianta concedierilor a rămas pe masă, notează sursa citată.
Se au în vedere diminuarea funcţiilor de conducere cu aproximativ 30%, reducerea la jumătate a numărului de directori, cât şi restructurarea personalului TESA, potrivit Antena3 CNN.
În prezent, compania numără aproximativ 200 de directori şi şefi de servicii. În comparaţie, circa 4.000 de şoferi şi vatmani asigură activitatea din teren. Raportul indică faptul că un director coordonează, în medie, în jur de 20 de angajaţi operativi. De asemenea, conform datelor publice, salariul unui director STB ajunge la aproximativ 11.000 de lei lunar, precizează sursa.
„Structura s-a îngroşat foarte mult şi vor trebui făcute disponibilizări”, a declarat Ciprian Ciucu, sugerând că reorganizarea este inevitabilă.
STB înregistrează datorii de peste 1,6 miliarde de lei, iar unele contracte aflate în derulare nu mai pot fi onorate, după cum a confirmat şi Ciprian Ciucu. Edilul a criticat şi evoluţia Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Bucureşti-Ilfov, care „a plecat cu vreo 60 de angajaţi şi acum ajung la 200”, declară Ciucu.
„Dacă vedeţi ce rubedenie sunt pe acolo. Contactele sunt în acest fel pentru că ei nu mai au bani”, a mai afirmat primarul.
Preşedintele Sindicatului STB, Ciobănescu Valer, a atras atenţia că problemele financiare nu au apărut peste noapte şi că este nevoie de o analiză atentă a departamentelor care nu mai sunt necesare. Potrivit acestuia, există structuri unde aproximativ 100 de posturi ar putea fi reevaluate.
Concedierile anunţate nu ar urma să afecteze şoferii şi vatmanii, personal esenţial pentru funcţionarea în parametri optimi a transportului public, conform Antena3 CNN.
În paralel cu disputele administrative, nemulţumirile călătorilor continuă. Oamenii reclamă starea precară a mijloacelor de transport, pe care le consideră murdare şi învechite. De cealaltă parte, o parte dintre şoferi semnalează probleme tehnice, inclusiv defecţiuni la sistemele de frânare ale unor autobuze, susţinând că siguranţa le este pusă în pericol. În acest context tensionat, unii aleg să îşi dea demisia, potrivit sursei citate.
Pentru STB, restructurarea anunţată ar putea reprezenta una dintre cele mai ample reorganizări din ultimii ani, însă rămâne de văzut în ce măsură măsurile vor reuşi să stabilizeze situaţia financiară şi să îmbunătăţească serviciile oferite bucureştenilor, a mai precizat Antena3 CNN.


















































1. Salarii
(mesaj trimis de John Doe în data de 28.02.2026, 11:31)
Salariul de 11000 RON este brut si nu include sporurile si nici indemnizatia de conducere care aproape dubleaza aceasta valoare in functie de caz.
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 28.02.2026, 13:25)
E clar că sunt mulți directori. (Idem ANCPI.)
Să zică Ciucu cât e salariul de încadrare pentru șoferi.
1.2. 200 de directori (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 28.02.2026, 16:31)
si sefi de servicii ,la care se adauga sute de persoane care freaca menta, am inteles ca sunt zece mii de salariati la STB dintre care doar patru mii de soferi si vatmani . ce ticalos a gandit hotia asta sa transporti calatori de la tara de la voluntari in mijlocul Bucurestiului?
PS am spus si repet in toate marile orase Bucuresti, Cluj,Iasi,Constanta etc introducerea de bariere la intrarile din oras in fiecare zi lucratoare incepand cu ora 06 pana la ora 10 . asa traficul de dimineata se va desfsura in conditii optime pentru cetetenii urbei.
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 28.02.2026, 12:20)
" Restructurări ample în cadrul STB " vrajeli de 2 lei.
2.1. Comentariu eliminat conform regulamentului (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de Redacţia în data de 28.02.2026, 16:23)
...
3. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 01.03.2026, 08:14)
restructurati dintre directori (8 sau 9 din 10 pleaca!)
nu va atingeti de soferi si personal tehnic de intretinere al vehiculelor - ei sunt ADEVARATUL STB !
Ban.Cher.Vali