Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a anunţat, marţi, că va propune Consiliului General un proiect privind actualizarea preţului chiriilor pentru cele peste 4.000 de locuinţe de la Administraţia Fondului Imobiliar, care în prezent variază de la 115 lei lunar pentru o garsonieră la 171 lei lunar pentru un apartament cu trei camere, se arată într-o postare pe pagina sa de socializare.
"Treaba mea ca primar este să găsesc soluţii de finanţare corecte pentru a echilibra cât de cât bugetul Primăriei Capitalei! Şi da, trebuie să mă uit şi în multitudinea de sisteme pe care le administrăm, nu doar către bănci. De aceea, o măsură corectă este să aducem la zi preţul chiriilor pentru 'locuinţele convenabile' pe care le administrează Administraţia Fondului Imobiliar (AFI). Aceste chirii nu au mai fost actualizate din anul 2007, adică de aproape 20 de ani! (...) Anul trecut, AFI/PMB a încasat din chirii cca. 50 de milioane de lei. În urma acestor actualizări, estimăm că AFI va încasa cca. 500 milioane de lei. Nu este deloc puţin! Voi promova acest proiect pe ordinea de zi", a transmis Ciucu, într-o postare pe Facebook.
Potrivit primarului general al Capitalei, chiria pentru o garsonieră costă în prezent 115 lei, pentru circa 35 de metri pătraţi, iar după actualizare se va ridica la 980 de lei în zona A (zona centrală) şi 560 de lei în zona C. Pentru un apartament cu două camere chiria este de 147 de lei pentru 56 de metri pătraţi, propunându-se creşterea la 1.568 de lei în zona centrală şi la 896 de lei în zona C, iar pentru o locuinţă cu trei camere de la 171 de lei pentru 70 de metri pătraţi se vizează o majorare a chiriei la 1.960 de lei în zona centrală şi 1.120 de lei în zona C, potrivit sursei.
"Să fie mai clar despre ce vorbim... Acum preţul mediu pentru o locuinţă convenabilă este de 85 de bani (0,85 lei) pe metrul pătrat. Nu ştiu cine ocupă aceste apartamente, nu ştiu cum au fost atribuite, aceste contracte sunt istorice, cele mai multe au fost atribuite în urmă cu 20 - 30 de ani, dar mi se pare doar normal ca cel puţin chiriaşii să plătească un preţ corect pentru că aceste proprietăţi aparţin tuturor bucureştenilor. Vorbim despre 4.050 de astfel de locuinţe", a precizat primarul general al Capitalei, conform sursei.


















































Opinia Cititorului