CLUJ:  PSD acuză conducerea PNL a CJ de repartizarea discreţionară a banilor, pentru primarii liberali

Laura Boico
Politică / 30 august 2016

Liderul consilierilor PSD din Consiliul Judeţean (CJ) Cluj, Remus Lăpuşan, a declarat astăzi, într-o conferinţă de presă, că fondurile pentru drumurile judeţene au fost alocate de către conducerea PNL a CJ în mod discreţionar, în funcţie de culoarea politică a primarilor, potrivit unor surse din presă.

"A început campania electorală după modul în care se vede că se taie bani de la primarii sau din zonele PSD şi se duc către zonele PNL. Ceea ce nu este în regulă", a specificat Remus Lăpuşan.

El a acuzat de "management defectuos" conducerea CJ Cluj şi pe preşedintele Alin Tişe.

"Sunt două aspecte. Primul e legat de faptul că în 2015, când PSD se afla la guvernare, au fost alocaţi aproximativ 10 milioane de euro pentru modernizarea drumurilor judeţene din Cluj. Existau contracte, exista tot ce trebuia pentru ca acele drumuri să fie modernizate în acest an. Ori, din păcate, cei din CJ, reprezentanţii PNL, nu au ştiut să cheltuie nişte bani care erau daţi mură-n gură de la Ministerul Dezvoltării. Trebuia doar să execute nişte lucrări. În acelaşi timp, din bugetul judeţului s-au alocat nişte sume de bani, la începutul anului, pentru reparaţii la drumurile judeţene. Sunt comune cu primari PSD, traversate de aceste drumuri judeţene, în care nu s-a lucrat nimic până în acest moment, iar domnul Tişe vrea să le taie sumele de bani şi să le ducă pentru drumuri care traversează comune PNL. Pur şi simplu a început bătaia de joc în ce priveşte o parte din locuitorii judeţului Cluj", a mai declarat Remus Lăpuşan.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

09 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2542
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5194
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5768
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1184
Gram de aur (XAU)Gram de aur638.2649

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hartconsulting.eu
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb