CNA îi cere preşedintelui Nicuşor Dan includerea educaţiei media în strategia naţională de apărare a ţării

A.B.
Politică / 14 octombrie, 13:12

CNA îi cere preşedintelui Nicuşor Dan includerea educaţiei media în strategia naţională de apărare a ţării

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) i-a solicitat oficial preşedintelui Nicuşor Dan ca educaţia media să fie inclusă ca pilon distinct în viitoarea strategie naţională de apărare a ţării, în contextul nivelului ridicat de dezinformare şi al vulnerabilităţilor care afectează societatea românească, potrivit unei analize Pagina de Media.

„Gravitatea şi amploarea riscurilor asociate proliferării dezinformării în spaţiul digital impun tratarea educaţiei media ca prioritate de securitate naţională”, se arată în documentul adoptat de CNA în şedinţa publică din 14 octombrie.

Vicepreşedintele CNA, Valentin Jucan, a explicat că este nevoie de o dezvoltare mai amplă a acestei teme faţă de documentul strategic elaborat în timpul fostei administraţii. „Propunem includerea sistematică a educaţiei media în curriculumul naţional, dezvoltarea competenţelor de gândire critică şi consolidarea capacităţii statului de a detecta şi contracara campaniile de dezinformare. Educaţia media este antidotul împotriva manipulării”, a declarat acesta.

Documentul propus de Jucan a fost aprobat cu 10 voturi „pentru” şi un vot „împotrivă”. Singurul care s-a opus a fost Georgică Severin, membru CNA, care a susţinut că astfel de iniţiative ţin de competenţa Parlamentului, nu a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT).

CNA citează concluziile Parchetului General, potrivit cărora România a fost ţinta unor „campanii hibride de amploare” în timpul alegerilor din 2024, desfăşurate inclusiv cu ajutorul inteligenţei artificiale, având ca scop destabilizarea instituţiilor şi erodarea încrederii în stat, conform sursei citate.

De asemenea, datele Open Society Institute plasează România pe locul 36 din 41 de ţări europene în privinţa alfabetizării media.

Într-un interviu acordat Ştirilor Pro TV, preşedintele Nicuşor Dan a confirmat că strategia naţională de apărare este aproape finalizată şi urmează să fie prezentată CSAT-ului până pe 26 noiembrie, la şase luni de la învestirea sa. Potrivit acestuia, documentul va include două priorităţi majore: lupta împotriva corupţiei şi combaterea războiului hibrid.

Opinia Cititorului ( 1 )

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

  1. Adica,si mai multa cenzura in on-line si media.

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Casino Online
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

14 Oct. 2025
Euro (EUR)Euro5.0879
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4034
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4759
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8418
Gram de aur (XAU)Gram de aur584.3822

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
immromania.eu
world-nuclear-exhibition.com
romexpo.ro
romexpo.ro
targuldeturism.ro
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb