Acţiunile Oracle şi ale producătorilor de cipuri au scăzut, după ce The Wall Street Journal (WSJ) a relatat că OpenAI nu şi-ar fi atins propriile proiecţii interne de creştere a veniturilor şi a numărului de utilizatori - informaţie pe care OpenAI a respins-o, potrivit CNBC.
Cele mai mari scăderi au fost înregistrate de furnizorul de infrastructură cloud pentru AI CoreWeave, cu peste 5%, şi de companiile producătoare de semiconductori Broadcom şi AMD, cu câte 4%, conform CNBC.
Oracle, care furnizează pentru OpenAI infrastructura de servere necesară pentru a antrena şi opera modele de inteligenţă artificială, în cadrul unui parteneriat de 300 de miliarde de dolari pe cinci ani, a scăzut şi ea cu 4%, conform aceleiaşi surse.
Nvidia a pierdut peste 1%, iar Qualcomm a încheiat şedinţa de tranzacţionare în scădere uşoară, de 0,2%, potrivit CNBC. În Asia, SoftBank Group, unul dintre principalii investitori ai OpenAI, a scăzut cu aproximativ 10%, relatează aceeaşi sursă.
Directorul financiar al OpenAI, Sarah Friar, ar fi avertizat intern că, în absenţa unei accelerări a veniturilor, compania ar putea întâmpina dificultăţi în finanţarea viitoarelor acorduri pentru infrastructură, potrivit WSJ, citat de CNBC.
OpenAI a respins informaţiile: „Este ridicol. Suntem perfect aliniaţi în privinţa achiziţionării de cât mai multă capacitate de calcul şi lucrăm intens la asta în fiecare zi”, a transmis compania pentru CNBC.
Oracle a apărat parteneriatul şi perspectivele de creştere ale OpenAI: „Suntem extrem de entuziasmaţi de parteneriatul cu OpenAI şi rămânem concentraţi pe construirea şi livrarea capacităţii de care au nevoie pentru a susţine cererea în creştere rapidă. Noul model 5.5 al OpenAI reprezintă un pas important înainte”, a declarat un purtător de cuvânt Oracle, citat de CNBC.
OpenAI, cunoscută pentru lansarea ChatGPT în 2022, a strâns recent 122 de miliarde de dolari de la investitori externi şi a ajuns la o evaluare de 852 de miliarde de dolari, potrivit CNBC.
Între timp, concurenţa în sectorul AI se intensifică, Anthropic şi modelele Gemini ale Google câştigând teren în rândul clienţilor din mediul de afaceri, pe măsură ce tot mai multe companii aleg să lucreze cu mai mulţi furnizori, notează CNBC.
Unii analişti consideră că informaţiile nu schimbă fundamental perspectiva sectorului: „Privesc articolul în mare parte ca pe o reiterare a ceea ce ştiam deja: creşterea OpenAI pare să se fi temperat la sfârşitul lui 2025 şi începutul lui 2026, pe măsură ce compania a pierdut cotă de piaţă în favoarea Anthropic şi Gemini. Nu există nimic aici care să sugereze că aceasta reprezintă o problemă pentru ritmul cheltuielilor din sector în ansamblu”, a declarat John Belton, manager de portofoliu la Gabelli Funds, citat de CNBC.
Jordan Klein, specialist TMT (Technology, Media and Telecommunications) la Mizuho, a contestat că informaţia ar fi surprinzătoare: „Ai presupune că orice încetinire era deja cunoscută de investitori, nu? Dacă nu, ruşine pentru OpenAI. Cât de nouă poate fi informaţia, în condiţiile în care runda s-a încheiat la sfârşitul lui martie, când trimestrul tocmai se terminase? Şi nici măcar nu suntem pe 1 mai. Mă îndoiesc serios că indicatorii OpenAI s-au deteriorat atât de rapid în mai puţin de 30 de zile”, a transmis acesta, potrivit CNBC.
Luke Rahbari, CEO al Equity Armor Investments, a avertizat că ratarea ţintelor trebuie privită cu prudenţă: „Faptul că OpenAI şi-a ratat ţintele de venituri este, în general, o distragere a atenţiei. Niciun jucător major din sectorul AI nu poate prognoza cu acurateţe veniturile sau cheltuielile de capital cu o marjă de eroare mai mică de 25-50%”, a declarat acesta, citat de CNBC.























































Opinia Cititorului