CNBC: Criza de kerosen ameninţă sezonul de vară al călătoriilor în Europa

P.C.
Internaţional / 24 aprilie, 11:02

CNBC: Criza de kerosen ameninţă sezonul de vară al călătoriilor în Europa

Sezonul de vârf al călătoriilor de vară riscă perturbări majore în Europa, pe fondul dificultăţilor tot mai mari de aprovizionare cu combustibil pentru aviaţie şi al cererii în creştere, transmite CNBC.

Europa ar putea întâmpina probleme serioase în acoperirea necesarului de kerosen în lunile următoare, avertizează directorul International Energy Agency, Fatih Birol, citat de CNBC.

Cererea de combustibil pentru aviaţie creşte cu aproximativ 40% în august faţă de martie, în timp ce aprovizionarea rămâne limitată, mai ales în contextul închiderii Strâmtorii Ormuz, rută prin care tranzita anterior circa 20% din petrolul global, potrivit CNBC.

Europa depinde în proporţie de aproximativ 75% de rafinăriile din Orientul Mijlociu pentru combustibilul de aviaţie, însă producţia acestora este în prezent aproape inexistentă, notează CNBC. Alte surse alternative, inclusiv unele state asiatice, au introdus restricţii la export, astfel că Europa caută livrări suplimentare din Statele Unite şi Nigeria.

În lipsa unor importuri suplimentare, situaţia ar putea deveni critică, iar unele măsuri ar putea include chiar reducerea traficului aerian, relatează CNBC. Mai multe companii aeriene europene au început deja să îşi ajusteze operaţiunile.

Lufthansa a anunţat reducerea a 20.000 de zboruri pe distanţe scurte până în octombrie, economisind astfel aproximativ 40.000 de tone de combustibil. SAS a anulat 1.000 de zboruri în aprilie, iar KLM îşi reduce capacitatea cu 80 de curse, potrivit CNBC.

Creşterea puternică a preţurilor la kerosen pune presiune suplimentară pe industrie. Conform International Air Transport Association, citată de CNBC, preţurile combustibilului pentru aviaţie au crescut cu 103% la finalul lunii martie faţă de luna anterioară.

În condiţiile în care combustibilul reprezintă între 20% şi 40% din veniturile companiilor aeriene, aceste majorări pot transforma rapid profitul în pierdere, mai arată CNBC.

Operatorii aerieni sunt astfel forţaţi să majoreze preţurile biletelor, să reducă frecvenţa zborurilor şi să elimine rutele neprofitabile. Unele companii accelerează şi retragerea aeronavelor mai vechi, mai puţin eficiente din punct de vedere al consumului, transmite CNBC.

În acest context, analiştii estimează că turiştii europeni s-ar putea orienta către destinaţii mai apropiate de casă, precum Spania, Portugalia sau Franţa, evitând zonele mai îndepărtate, în special din estul Mediteranei, potrivit CNBC.

Industria aviaţiei are un rol economic major în Europa, generând aproximativ 851 de miliarde de euro şi susţinând 14 milioane de locuri de muncă, ceea ce amplifică impactul potenţial al acestei crize energetice, notează CNBC.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Teoria dobâzii
rominsolv.ro
eximbank.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Apr. 2026
Euro (EUR)Euro5.0924
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3551
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5470
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8797
Gram de aur (XAU)Gram de aur658.1428

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
boromir.ro
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
antreprenorinvremuritulburi.ro
targulnationalimobiliar.ro
carieraenergetica.ro
thediplomat.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb