CNSC:Nereguli de 4,9 miliarde euro în achiziţiile publice din pandemie

I.Ghe.
Ziarul BURSA #Politică / 28 mai

Nereguli de 4,9 miliarde euro în achiziţiile publice din pandemie

Valoarea neregulilor constatate în cadrul procedurilor de achiziţie publică din anul 2020 se ridică la 4,9 miliarde de euro, arată Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC) într-un comunicat de presă, remis Redacţiei.

"Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC), organism de jurisdicţie specifică în domeniul achiziţiilor publice creat în scopul garantării respectării legislaţiei de către autorităţile contractante, a înregistrat în anul 2020 un număr de 2983 de contestaţii formulate de operatorii economici, în creştere cu 6,2% comparativ cu anul precedent, în ciuda pandemiei de COVID-19 şi a prevederilor OUG nr. 45/2018 care a introdus ca şi condiţie de admisibilitate a depunerii contestaţiei constituirea unei cauţiuni raportată la valoarea estimată a procedurii de achiziţie publică şi la etapa procedurală a procedurii de atribuire în care se depune contestaţia", se mai spune în comunicatul citat.

Din cele 2983 contestaţii cu care CNSC a fost învestit legal în anul 2020, un număr de 651 (21,87%) au vizat proceduri de atribuire finanţate din fonduri europene, iar 2326 (78,13%) proceduri finanţate din fonduri publice interne.

Potrivit CNSC, pe parcursul anului 2020 numărul contestaţiilor formulate în cadrul procedurilor de atribuire finanţate din fonduri europene a crescut cu 60,74% (246 contestaţii) în comparaţie cu anul precedent, în vreme ce numărul contestaţiilor formulate în cadrul procedurilor de atribuire finanţate din fonduri publice naţionale a înregistrat o scădere de 3% (72 contestaţii) raportat la aceeaşi perioadă.

Din punct de vedere valoric, pe parcursul anului 2020, CNSC a pronunţat decizii în cadrul unor proceduri de atribuire având o valoare totală estimată de 87,182 miliarde lei, echivalent a 18,023 miliarde euro (la un curs mediu anual comunicat de BNR de 4,8371 lei/euro).

Din suma de mai sus, valoarea totală estimată a procedurilor de atribuire în care CNSC a identificat nereguli pronunţând decizii de admitere a contestaţiilor formulate de operatorii economici s-a ridicat la 23,75 miliarde lei (echivalent a 4,9 miliarde euro), din care valoarea procedurilor în care s-a dispus anulara acestora a fost de 2,29 miliarde lei (473,523 milioane euro), iar cea în care s-a dispus măsuri de remediere s-a ridicat la suma de 21,459 miliarde lei (echivalent a 4,436 miliarde euro).

"Trebuie menţionat că, din valoarea estimată de 2,290 miliarde lei (echivalent a 473,523 miliarde euro) a procedurilor de atribuire în care Consiliul a dispus anularea, echivalentul a 35,385 miliarde lei (7,315 miliarde euro) a reprezentat valoarea unui număr de opt proceduri de atribuire finanţate din fonduri europene. Din punct de vedere procentual, valoarea totală estimată a procedurilor de atribuire contestate şi finanţate din fonduri europene care au fost anulate de Consiliu a reprezentat doar 1,54% din valoarea totală a procedurilor de atribuire în care s-au pronunţat decizii de anulare şi doar 0,04% din valoarea totală a procedurilor de atribuire contestate de operatorii economici", se arată în comunicat.

În acest context, făcând o comparaţie între valoarea totală anuală estimată a procedurilor iniţiate în anul 2020 în SEAP (167,5 miliarde lei, echivalent a 34,62 miliarde euro) şi valoarea totală estimată a procedurilor de atribuire în care CNSC a pronunţat decizii (87,18 miliarde lei, echivalent a 18,023 miliarde de euro), rezultă că aceasta din urmă a reprezentat 52,05% din valoarea totală estimată a procedurilor iniţiate în SEAP, susţin reprezentanţii instituţiei publice.

Din cele 2453 de decizii emise de CNSC anul trecut, 596 au fost contestate la Curţile de Apel, iar din acestea din urmă numai 52 au fost modificate/desfiinţate/anulate în întregime de instanţe (2,12% din totalul deciziilor emise de Consiliu şi 67au fost parţial modificate (2,73%).

Practic, 2334 de decizii emise în anul 2020 de Consiliu, adică 95,14%, au rămas definitive şi irevocabile în forma emisă de instituţia publică.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. Au vrut PNLeprele sa bata recordul Guinness Book la categoria "hotii hotilor" detinut pana acuma de PDL, si au reusit! Felicitari baieti, ati reusit "performantza" de a fi cei mai mari hoti din Istoria Romaniei! Pt aceasta "realizare", meritati cu prisosinta Steaua Romaniei in grad de cavaler in fatza plutonului! De executie!

    1. nu mai au nici o rusine si nici nu se mai feresc de nimeni si de nimic , pentru ca nu a mai ramas nimeni care sa faca dreptate si justitie in tara asta , hotii si gardienii impart prada , romanii cinstiti sint pe cont propriu , scapa cine poate !

    Coruptia nu mai ucide acum,iohanis nimic ,rezisti nimic acum sunt ei la butoane,pardon la furat

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Dtlawyers
Apanova
anahotels.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

30 Iul. 2021
Euro (EUR)Euro4.9198
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.1348
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.5704
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7754
Gram de aur (XAU)Gram de aur243.1200

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Allview
Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro