Coaliţia se reuneşte pentru a finaliza negocierile privind reforma administraţiei

T.B.
Politică / 7 octombrie, 12:28

Coaliţia se reuneşte pentru a finaliza negocierile privind reforma administraţiei

Coaliţia se reuneşte, marţi, în şedinţă, la Palatul Victoria, de la ora 14.00, pentru a finaliza negocierile privind reforma administraţiei, conform news.ro. PSD a anunţat deja, prin vocea primarului Lia Olguţa Vasilescu, că este de acord cu o reducere de 30% din numărul total de posturi, dar nu mai mult de 20% din numărul de posturi total ocupate dar şi ca primarii şi preşedinţii de CJ să aibă o a doua opţiune, reducerea cu 10% a bugetului pe salarizare. În plus, reducerile trebuie să se facă şi în administraţia centrală. În şedinţă este aşteptată o discuţie şi cu privire stabilirea datei alegerilor la Primăria Capitalei, în condiţiile în care PSD a anunţat că vine cu o condiţie pentru organizarea scrutinului în noiembrie, şi anume un candidat unic al coaliţiei sau fiecare partid să vină cu un candidat separat.

O primă discuţie din coaliţie vizează reforma administraţiei, restanţa rămasă în urma asumării răspunderii în Parlament pe pachetul doi de măsuri de reducere a deficitului.

Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat luni că este obligatoriu, din perspectiva social-democraţilor, ca pe pachetul 3, pachetul care se referă la administraţie locală, administraţie centrală, să existe şi partea de relansarea economică, el precizând că mâine vor transmite partenerilor de coaliţie aceste propuneri.

Primarul Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu, a spus la rândul ei, despre reforma administraţiei, că cei din PSD sunt de acord cu o reducere de 30% din numărul total de posturi, dar nu mai mult de 20% din numărul de posturi total ocupate dar şi ca primarii şi preşedinţii de CJ să aibă o a doua opţiune, reducerea cu 10% a bugetului pe salarizare.

Lia Olguţa Vasilescu a mai spus că în acest pachet vor să se discute şi de un procent de măcar 10% reduceri de personal din administraţia publică centrală, unde de ani de zile nu s-a operat o astfel de reformă.

Şi alegerile în Capitală reprezintă un subiect de discuţie, în coaliţia de marţi. Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat că PSD a enunţat câteva condiţii, şi anume că îşi doresc ori să fie un candidat comun, toate partidele din coaliţie, ori fiecare partid să aibă un candidat propriu, separat, arătând că aceste condiţii vor fi scrise, dacă şi celelalte partide vor fi de acord, ca anexă la protocolul alianţei.

Liderul senatorilor USR, Ştefan Pălărie, a anunţat că în această săptămână, guvernul şi coaliţia trebuie să decidă şi să dea hotărârea cu organizarea alegerilor locale, la Bucureşti dar şi în localităţile din ţară unde nu sunt primari aleşi, el precizând că USR va pune presiune pe guvern, inclusiv pe premier, pentru a limpezi şi a tranşa acest subiect.

El a mai spus că PSD vine cu o condiţie, pentru a se organiza alegerile, şi anume un candidat unic al coaliţiei, ceea ce, în opinia sa, este o ”idee toxică şi falimentară”.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Adică nu se poate găsi în toată capitale un candidat unic ? Să zicem Mădălina Ghenea sau Antonia.

    Ori într-un alt registru Dan Șucu, Mihai Gâdea, Horea Brenciu sau Adrian Copilul Minune.Eu personal o prefer pe Anca Alexandrescu. 

    1. Mai înainte ai preferat-o pe Firea…

      ;)) 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Conferinţa BURSA “CSR şi sustenabilitate”
Casino Online
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Oct. 2025
Euro (EUR)Euro5.0848
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3684
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4867
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8295
Gram de aur (XAU)Gram de aur567.2563

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
ccib.ro
sustenlandia.com
immromania.eu
world-nuclear-exhibition.com
romexpo.ro
romexpo.ro
targuldeturism.ro
thediplomat.ro
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb