Codlea a consolidat parteneriatul dintre administraţia publică şi mediul de afaceri

A.D.
Comunicate de presă / 18 decembrie 2025

Codlea a consolidat parteneriatul dintre administraţia publică şi mediul de afaceri

Primăria Municipiului Codlea a organizat, în data de 17 decembrie, la Serenity Resort, cea de-a doua ediţie a evenimentului „Ziua Partenerilor”, o iniţiativă dedicată consolidării dialogului şi parteneriatului dintre administraţia publică locală şi mediul de afaceri, de la care relatăm cele ce urmează. Evenimentul, realizat în parteneriat cu Patronatul European al Femeilor de Afaceri PEFA şi Patronatul IMM Braşov, a reunit peste 200 de participanţi, reprezentanţi ai administraţiei publice locale şi judeţene, antreprenori, manageri de companii, organizaţii patronale, precum şi reprezentanţi ai mass-media centrale şi locale.

„Ziua Partenerilor” a oferit un cadru aplicat de dialog, schimb de idei şi networking, cu accent pe identificarea soluţiilor comune pentru dezvoltarea economică a municipiului Codlea şi pe recunoaşterea rolului esenţial pe care mediul de afaceri îl are în crearea de locuri de muncă şi în susţinerea economiei locale, potrivit comunicatului de presă.

Primarul Municipiului Codlea, Mihai Cîmpeanu, a declarat: „Această a doua ediţie a Zilei Partenerilor confirmă faptul că administraţia publică şi mediul de afaceri pot construi împreună, într-un mod firesc şi transparent. La Codlea, parteneriatul nu este un concept teoretic, ci o practică administrativă. Am implementat Consiliul Consultativ la nivelul Primăriei Codlea, unde reprezentanţii mediului de afaceri vor fi consultaţi în legătură cu strategia de dezvoltare a municipiului. Ne dorim o administraţie deschisă, predictibilă şi orientată spre soluţii, iar dialogul constant cu antreprenorii este esenţial pentru dezvoltarea durabilă a comunităţii noastre.”

Conform sursei citate, prefectul judeţului Braşov, Cătălin Văsii, a felicitat Primăria Municipiului Codlea pentru iniţiativa de a coopta mediul de afaceri în procesul de consultare privind proiectele strategice, subliniind că astfel de demersuri reprezintă modele de bună practică ce ar trebui avute în vedere şi replicate la nivelul administraţiilor publice locale.

La rândul său, Alina Paul, preşedinte PIMM Braşov, a subliniat: „Mediul de afaceri nu cere privilegii, ci reguli clare, stabilitate şi parteneriate corecte. Antreprenorii sunt cei care creează locuri de muncă, investesc, inovează şi susţin comunităţile locale. De aceea, este esenţial ca administraţia publică să îi privească nu doar ca pe contribuabili, ci ca pe parteneri strategici în dezvoltarea comunităţii.”

Evenimentul a fost moderat de Andreea Negru, preşedinte PEFA, care a evidenţiat importanţa dialogului real dintre sectorul public şi cel privat: „Când autorităţile locale şi antreprenorii stau la aceeaşi masă, nu pentru formalităţi, ci pentru soluţii, comunitatea câştigă. Alături de Primăria Codlea, avem un angajament comun: acela de a transforma colaborarea dintre administraţie şi mediul de afaceri într-un motor real de dezvoltare pentru Codlea”, se arată în comunicatul de presă citat.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

05 Ian. 2026
Euro (EUR)Euro5.0905
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3557
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4781
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8633
Gram de aur (XAU)Gram de aur621.3365

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
phoeniciahotels.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Mozart
Schlumberger
phoeniciahotels.ro
raobooks.com
cofetariiledelice.ro
leonidas-universitate.ro
Viva
metalshow-tib.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb