Coeure, BCE: "Sectorul financiar să fie pregătit pentru majorarea dobânzilor"

V.R.
Ziarul BURSA #Jurnal de criză / 4 aprilie 2017

Guvernele şi sectorul financiar ar trebui să se pregătească pentru un mediu cu dobânzi majorate, după ani în care acestea au fost la niveluri minime record, a afirmat, ieri, Benoit Coeure, membru în consiliul guvernatorilor BCE.

"Este evident că sectorul financiar, economia şi guvernele trebuie să se pregătească pentru dobânzi mai ridicate", a declarat Coeure, la Paris, adăugând: "Sper că guvernele din zona euro ştiu că ratele dobânzilor nu vor rămâne la actualele niveluri". Coeure a avertizat că sensibilitatea băncilor la dobânzi este principala temă pe care o vor acoperi testele de stres ale BCE, anul acesta.

Luna trecută, BCE a menţinut dobânda de politică monetară la nivelul zero. Tot atunci, BCE a promis să extindă programul de achiziţii de bonduri până cel puţin la finele lui 2017. Ieri, Coeure a menţionat că BCE nu a luat în discuţie, deocamdată, ieşirea din programul de achiziţii de active (relaxare cantitativă).

Conform unor surse citate de Reuters, unii membri ai consiliului guvernatorilor BCE au pus în discuţie, în reuniunea de politică monetară din 9 martie, posibilitatea creşterii dobânzilor înainte de încheierea programului de achiziţii de bonduri, însă nu au obţinut sprijin în acest sens, în board-ul executiv.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA „CSR şi sustenabilitate””
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

29 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3449
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7943
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7864
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3877
Gram de aur (XAU)Gram de aur620.9452

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
infraexpo.ro
Cotaţii fonduri mutuale
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb