Colaborare România - Polonia, pentru regionalizare şi absorbţia fondurilor europene

F.A
Politică / 5 iunie 2013

Viceprim-ministrul Liviu Dragnea, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, a avut astăzi, la Varsovia, o întrevedere bilaterală cu ministrul polonez al dezvoltarii regionale, Elzbieta Binenkovska, potrivit unui comunicat de presă.

Discuţiile au vizat viitoare colaborări şi schimburi de experienţă în domenii precum reorganizarea administrativă şi absorbţia fondurilor europene, inclusiv posibilitatea semnării unui acord între cele două ţări.

"Există multă compatibilitate între sistemul regional din Polonia şi modelul pe care îl construim acum în Romania, atât în ceea ce priveşte competenţele care trebuie atribuite regiunilor, cât şi în ceea ce priveşte marimea regiunilor, relaţia dintre regiuni, judeţe şi localităţi. Discutăm, în această perioadă, în ţară, cu miniştrii şi cu autorităţile locale pentru a stabili modalităţi prin care absorbţia fondurilor europene să dea rezultate în procesul dezvoltării, să nu cheltuim fonduri europene de dragul de a cheltui", a declarat ministrul Liviu Dragnea la finalul întâlnirii.

La rândul său, ministrul polonez al dezvoltării regionale apreciază că banii europeni trebuie cheltuiţi cu aceeaşi responsabilitate ca şi fondurile care provin de la bugetul de stat.

Liviu Dragnea a adresat ministrului polonez invitaţia de a efectua o vizită în România, în aceasta toamnă, şi propunerea de a participa, cu această ocazie, la un seminar organizat la Bucureşti, în care să fie prezentat modelul polonez de reorganizare administrativă şi de absorbţie a fondurilor europene.

"Am stabilit că grupuri de experţi din Polonia şi România vor face vizite în cele doua ţări", a adăugat ministrul român al dezvoltării regionale.

Totodată, un forum româno-polonez al cooperării regionale bilaterale ar urma să aibă loc anul vitor, în România.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Mai. 2026
Euro (EUR)Euro5.2393
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4990
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7266
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0507
Gram de aur (XAU)Gram de aur649.8877

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
explorebucharest.ro
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
thediplomat.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb