Colegiile uninominale ajung la Curtea Constituţională

A.G.R.
Ziarul BURSA #Politică / 29 octombrie 2008

Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti (CAB) au admis, ieri, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de reprezentanţii Partidului România Mare (PRM) şi au decis suspendarea procesului în care aceştia cer anularea hotărârii de Guvern prin care s-au stabilit colegiile uninominale.

Astfel, CAB va trimite dosarul la Curtea Constituţională a României. Vicepreşedintele PRM, Lucian Bolcaş, a ridicat o excepţie de neconstituţionalitate a Ordonanţei de Urgenţă 97/2008 privind modificarea şi completarea Legii nr. 35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului şi a cerut trimiterea cazului la Curtea Constituţională.

"Ordonanţa a fost emisă într-un domeniu care vizează drepturile electorale şi încalcă principiul egalităţii voturilor", a susţinut Bolcaş, citat de Agerpres.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

08 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3470
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7814
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7304
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3058
Gram de aur (XAU)Gram de aur633.4893

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb