Colliers: 3 miliarde de euro pentru vacanţe şi călătorii în străinătate în primele luni ale anului

T.B.
Comunicate de presă / 15 iulie, 10:27

Colliers: 3 miliarde de euro pentru vacanţe şi călătorii în străinătate în primele luni ale anului

Vacanţele în afara ţării nu mai înseamnă doar relaxare pentru români, ci devin tot mai des momente de consum activ: caută restaurante, fac cumpărături şi investesc în experienţe. În primele patru luni din 2025, au cheltuit peste 3 miliarde de euro în călătorii externe, cu 15% mai mult decât în aceeaşi perioadă din 2024, potrivit unei analize Colliers bazate pe datele BNR, se arată într-un comunicat de presă remis redacţiei. Şi turismul intern este pe un trend ascendent: numărul de nopţi petrecute în hoteluri şi alte unităţi de cazare a crescut cu 1%, iar dacă această tendinţă continuă, 2025 ar putea deveni cel mai bun an pentru turismul local din ultimele trei decenii, depăşind recordul din 2024.

Dacă ritmul actual se menţine, cheltuielile românilor pentru vacanţe în străinătate şi turism de afaceri vor depăşi 11 miliarde de euro până la finalul anului - un nou record, după cele 9,6 miliarde din 2024, 8,6 miliarde în 2023 şi 5,4 miliarde în 2019, înainte de pandemie. Această evoluţie reflectă o schimbare clară în comportamentul de consum al românilor în călătorii şi conturează totodată un potenţial semnificativ pentru investiţiile imobiliare orientate spre turism şi retail.

În 2024, românii au cheltuit cele mai mari sume în Germania şi Italia - fiecare cu peste 1 miliard de euro, potrivit datelor Eurostat privind balanţa de plăţi la capitolul călătorii. Pe următoarele locuri se află Olanda (aproape 700 de milioane de euro), Spania şi Franţa (aproape 600 de milioane fiecare). Aceste valori reflectă nu doar turismul de agrement, ci şi deplasările în interes de afaceri sau vizitele la rude din diaspora.

„Ne aflăm într-un moment de transformare, în care românii nu doar că îşi doresc să călătorească mai mult, ci îşi schimbă complet comportamentul în vacanţă, devenind consumatori activi, care cumpără, descoperă locuri noi şi investesc în experienţe. Vedem această tendinţă şi în turismul intern, unde, în primele patru luni din 2024, românii au petrecut peste 5 milioane de nopţi în unităţi de cazare - o continuare a recordului atins în 2023, cel mai bun an din ultimele trei decenii. Acest nou tip de comportament transformă centrele comerciale din oraşele turistice în adevărate zone de lifestyle, iar investitorii imobiliari încep să mizeze tot mai mult pe sinergia dintre retail, turism şi experienţă”, spune Liana Dumitru, Director Retail Agency la Colliers.

Tendinţa că retailul de destinaţie se dezvoltă tot mai mult se vede clar şi în România, în special în oraşele cu centru istoric, zone pietonale sau promenade recent reamenajate. Exemple precum Piaţa Sfatului din Braşov, Piaţa Unirii din Oradea sau centrul istoric din Sibiu arată că traficul turistic generează constant cerere pentru branduri internaţionale, restaurante tematice şi magazine concept, un loc unde brandurile îşi spun povestea şi creează un univers în jurul produselor, adesea combinând modă, artă, design şi oferind o experienţă unică. Potrivit Colliers, cele mai mari oportunităţi de creştere vin din proiectele de regenerare urbană care aduc împreună retailul, turismul şi cultura.

„Comerţul modern nu mai înseamnă doar mall-uri din marile oraşe. Tot mai multe iniţiative de retail experienţial apar în destinaţii turistice, în staţiuni montane sau pe litoral, unde clienţii, în special turiştii, îşi doresc mai mult decât simple cumpărături. Vor să trăiască o experienţă completă. Asta generează o cerere tot mai mare pentru spaţii comerciale versatile, bine poziţionate şi cu un design de calitate”, explică Liana Dumitru.

Consultanţii Colliers estimează că, în 2025, ar putea fi livraţi peste 190.000 de metri pătraţi de spaţii comerciale moderne în România, incluzând proiectele finalizate în prima jumătate a anului. O mare parte dintre acestea se află în oraşe turistice, ceea ce reflectă o creştere de cel puţin 10% faţă de anul precedent. Tot mai mulţi dezvoltatori integrează în noile proiecte zone pietonale dedicate vizitatorilor, cu restaurante, cafenele, spaţii culturale şi magazine de branduri artizanale, adaptate cererii pentru experienţe locale autentice.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

15 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0798
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3475
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4619
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8503
Gram de aur (XAU)Gram de aur469.8706

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb