Ministrul Justiţiei, Radu Marinescu, a avut o întrevedere, vineri, cu ambasadorul Marii Britanii la Bucureşti, Giles Matthew Portman, în cadrul căreia au fost analizate evoluţiile recente ale cooperării judiciare bilaterale şi direcţiile de dezvoltare ale acesteia, potrivit unui comunicat al Ministerului Justiţiei.
În cadrul discuţiilor, au fost abordate teme privind întărirea instrumentelor juridice şi operaţionale necesare combaterii traficului de persoane şi a tuturor formelor de exploatare, inclusiv a abuzului asupra copiilor, precum şi a criminalităţii organizate, de la traficul de droguri şi infracţiunile economico-financiare până la criminalitatea informatică şi spălarea banilor, potrivit comunicatului.
O altă temă importantă a reprezentat-o degrevarea activităţii instanţelor de judecată, în acest sens fiind avute în vedere atât accelerarea procesului de digitalizare la nivelul întregului sistem judiciar, cât şi identificarea unor soluţii legislative, care să cuprindă inclusiv soluţionarea litigiilor pe cale alternativă.
A fost evidenţiată importanţa aprofundării cooperării în materie penală şi intensificării schimbului de date prin mecanismele existente, cu respectarea normelor privind protecţia datelor, fiind avute în vedere şi aspecte legate de transferul persoanelor condamnate şi dezvoltarea cooperării judiciare în materie civilă, conform comunicatului.
„Relaţia româno-britanică în domeniul justiţiei se desfăşoară în condiţii foarte bune, fiind fundamentată pe un cadru juridic solid, alcătuit din multiple instrumente bilaterale şi multilaterale. Dialogul constant din ultimii ani pe teme de interes comun în materie judiciară a facilitat consolidarea colaborării internaţionale şi identificarea unor soluţii pragmatice în domenii prioritare. În cadrul întâlnirii de astăzi, a fost exprimată disponibilitatea pentru menţinerea comunicării instituţionale şi a întâlnirilor periodice între experţii instituţiilor competente din cele două state. Întâlnirea a reconfirmat angajamentul ambelor părţi pentru menţinerea unui dialog deschis şi pentru dezvoltarea unui parteneriat durabil, orientat spre protejarea intereselor cetăţenilor, sporirea gradului de încredere în actul de justiţie şi întărirea cadrului juridic bilateral”, a transmis Ministerul Justiţiei.
















































Opinia Cititorului