Abonament gratuit

Comerţul global îşi continuă declinul accelerat

Călin Rechea
Ziarul BURSA #Internaţional /

Comerţul global îşi continuă declinul accelerat
Călin Rechea

Tendinţa negativă a comerţului global s-a accentuat şi în a doua lună din acest an, conform ultimelor date din World Trade Monitor, publicat de institutul olandez CPB.

Aceasta a fost confirmată şi după includerea datelor referitoare la schimburile comerciale ale Statelor Unite, care au lipsit în ultima parte a anului trecut, ca urmare a suspendării activităţii unor instituţii guvernamentale.

Impulsul comerţului global, definit ca dinamică a volumului schimburilor comerciale pentru un interval de trei luni comparativ cu cele trei luni anterioare, şi-a accelerat declinul până la 1,9%, cea mai mare scădere din ultimele 118 luni, de la 1,8% în perioada anterioară (vezi graficul 1).

Menţinerea tendinţei negative la nivel global este determinată exclusiv de evoluţia schimburilor comerciale de la nivelul economiilor emergente. Aici impulsul comerţului şi-a temperat scăderea până la 2,9%, de la 3,2% în luna precedentă, în condiţiile în care impulsul comerţului la nivelul economiilor emergente din Asia şi-a accelerat declinul până la 6,6%, cel mai mare din ultimii 10 ani, de la 6,3% în luna anterioară. Impulsul comerţului de la nivelul economiilor dezvoltate a înregistrat o creştere nesemnificativă în februarie 2019, de 0,1%, după o stagnare în luna precedentă.

Deteriorarea impulsului comerţului din economiile emergente ale Asiei a avut loc pe baza scăderii accelerate a schimburilor comerciale în termeni reali din regiune, cu o rată anuală de 8,4%, după un declin de 5,1% în ianuarie 2019, în condiţiile unei scăderi lunare de 1,9% (vezi graficul 2).

Conform datelor de la CPB, importurile economiilor emergente din Asia şi-au accelerat declinul anual până la 3,6%, de la 0,1% în luna anterioară, în condiţiile unei scăderi lunare de 3,3%, iar exporturile şi-au accelerat scăderea anuală până la 8,4%, de la 5,3%, pe fondul unui declin lunar de 4,3%.

Importurile economiilor din Estul Europei şi Comunitatea Statelor Independente au crescut cu o rată anuală de 0,8%, pe fondul unei scăderi lunare de 1,3%, iar exporturile şi-au temperat creşterea anuală până la 0,9%, de la 2,1% în luna precedentă, în condiţiile unei creşteri lunare de 0,1%.

După cum mai arată datele din raportul World Trade Monitor, schimburile comerciale ale zonei euro stagnează, iar comerţul Japoniei s-a angajat pe o tendinţă de scădere, în timp ce schimburile comerciale ale economiilor din America Latină şi-au amplificat tendinţa pozitivă, pe fondul creşterii accelerate a exporturilor.

În aceste condiţii, anunţul Casei Albe, privind iminenta creştere a tarifelor de la 10% la 25% pentru bunuri importate din China cu o valoare de circa 200 de miliarde de dolari, alături de posibila introducere a unor tarife pentru importuri semnificative din zona euro, nu poate conduce decât la amplificarea tendinţei negative din comerţul global.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

DTLAWYERS

Curs valutar BNR

03 Aug. 2020
Euro (EUR)Euro4.8351
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.1131
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.4859
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.3685
Gram de aur (XAU)Gram de aur260.8073

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Business Card
Cotaţii Emitenţi BVBCotaţii fonduri mutuale
BTPay
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
myTEX.ro
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatservicii curatenie