Comisarul european Neelie Kroes vizitează ţara noastră

F. A.
Politică / 8 iulie 2011

Vicepreşedintele Comisiei Europene responsabil pentru Agenda Digitală, Neelie Kroes, va efectua o vizită oficială în ţara noastră, în data de 11 iulie 2011, informează un comunicat de presă transmis redacţiei.

Oficialul european se va întâlni cu preşedintele Traian Băsescu, cu prim-ministrul Emil Boc, precum şi cu alţi reprezentanţi ai Guvernului României, respectiv cu Valerian Vreme, ministrul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, şi cu Cătălin Marinescu, preşedintele ANCOM.

Agenda include şi participarea la prima ediţie a conferinţei dedicate unei Agende Digitale pentru România, la care vor lua parte reprezentanţi ai autorităţilor naţionale relevante şi ai părţilor interesate din domeniu.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA “Energia în priză”
rominsolv.ro
conpet.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

05 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3306
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7569
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7358
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.2894
Gram de aur (XAU)Gram de aur635.9834

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb