Comisia Europeană a lansat o consultare pe tema modernizării pieţei europene a achiziţiilor publice

F.A.
Fonduri Europene / 27 ianuarie 2011

Comisia Europeană a lansat, astăzi o consultare publică privind modernizarea regulilor europene privind achiziţiile publice, care să asigure o utilizare cât mai eficientă a fondurilor publice, cu scopul de a sprijini creşterea economică şi crearea de noi locuri de muncă, potrivit unui comunicat remis redacţiei. Consultarea publică solicită părţilor interesate să-şi exprime, până la 18 aprilie 2011, punctele de vedere asupra "Cărţii verzi privind modernizarea politicii UE privind achiziţiile publice. Către o piaţă europeană mai eficientă a achiziţiilor publice". Consultarea vizează modernizarea regulilor, instrumentelor şi metodelor, astfel încât achiziţiile publice să contribuie mai bine la îndeplinirea obiectivelor UE. Cartea verde propusă de Comisie identifică un număr de domenii-cheie în care poate fi realizată reforma şi cere opinia părţilor interesate cu privire la opţiunile de ajustare legislativă.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
conpet.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2647
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5934
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6085
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1371
Gram de aur (XAU)Gram de aur638.3962

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
explorebucharest.ro
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb