Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a început dezbaterile pe proiectul de revizuire a Constituţiei

F.A.
Politică / 20 martie 2012

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a început, astăzi, dezbaterile la proiectul de lege privind revizuirea Constituţiei, în lipsa deputaţilor UDMR, ai grupului minorităţilor şi ai PSD şi PNL, potrivit HotNews.ro.

La şedinţa comisiei au luat parte reprezentanţi ai Guvernului, CSM, Avocatul Poporului, Administraţia Prezidenţială, Consiliul Legislativ şi Monitorul Oficial.

"Pentru că din punct de vedere procedural unii colegi spuneau că nu există o procedură foarte bine lămurită privind revizuirea Constituţiei pe această cale, eu spun că, dimpotrivă, avem posibilitatea să modificăm legea fundamentală printr-un proiect de lege aşa cum a fost el depus de parlamentarii grupului PDL. Urmează ca singura diferenţiere care se va face să fie în plenul Camerei Deputaţilor unde, evident, este nevoie de o altă majoritate, fiind vorba de modificarea legii fundamentale. Prin urmare, vom trata acest proiect de lege ca pe orice alt proiect aflat în dezbaterea Comisiei juridice. Vom înainta un raport plenului Camerei Deputaţilor, urmând să se pronunţe prin vot şi mai apoi raportul să fie trimis la Senat. Dacă vor fi opinii diferite între Cameră şi Senat se va face Comisie de mediere, unde se vor tranşa divergenţele dintre cele două Camere", a declarat Daniel Buda.

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Mirosul Crăciunului
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

09 Noi. 2026
Euro (EUR)Euro5.3426
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7734
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8335
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.4056
Gram de aur (XAU)Gram de aur628.5372

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
carieraenergetica.ro
energyexpo.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb