Comisia Mixtă Guvernamentală Româno-Chineză de Cooperare Economică s-a reunit la Beijing

F.A.
Comunicate de presă / 20 octombrie 2011

Comisia Mixtă Guvernamentală Româno-Chineză de Cooperare Economică s-a reunit, astăzi, la Beijing, arată un comunicat remis redacţiei.

Reuniunea a fost prezidată de ministrul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri din România, Ion Ariton, şi de vice-ministrul Comerţului din Republica Populară Chineză, Wang Chao.

În cadrul discuţiilor, a fost analizată cooperarea economică dintre cele două ţări, ministrul Ion Ariton apreciind că "din punct de vedere politic, relaţiile bilaterale sunt excelente. În continuare, apreciez că trebuie să dezvoltăm cu pragmatism potenţialul existent în relaţia economică. Republica Populară Chineză ocupă un loc prioritar în politica României de dezvoltare a relaţiilor cu ţările din Asia, iar în plan comercial ocupă locul 1 în zona asiatică, atât la export cât şi la import. De exemplu, în primele 8 luni ale acestui an, exporturile româneşti către Republica Populară Chineză au crescut cu peste 33 la sută."

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Casino Online
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

14 Aug. 2025
Euro (EUR)Euro5.0628
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3331
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3754
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8856
Gram de aur (XAU)Gram de aur467.5323

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
oaer.ro
targulnationalimobiliar.ro
romaniansecuritysummit.com
connecting.careers
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb